Despre tine

Capitolul 50

    Știi momentul acela când ești în Nirvana? Ei bine, așa mă simt eu în brațele tale călduroase și primitoare. Iar faptul că buzele tale moi au luat contact cu pielea mea intensifică totul. Nu ți-aș mai da drumul din brațe. Nu te-aș mai lăsa să pleci. Aș sta așa toată ziua cu tine, dacă aș putea.

    — Îmi pare rău că m-am comportat ca un măgar. Nu am vrut să te rănesc...

    M-am obișnuit cu acest comportament al tău, îmi stătea pe limbă să îți zic.

    — Doar că... Am fost atât de rănit - și încă sunt -, încât nu voiam pe nimeni prin preajmă. Voiam să fiu singur și să îmi pun gândurile în ordine. La școală am venit din obligație, căci altfel intram în probleme, însă nu am fost atent la niciun minut din nicio oră.

    M-am retras din îmbrățișare pentru a te privi. Ochii tăi verzi au făcut imediat contact cu ai mei, apoi ai continuat să vorbești:

    — A fost o decizie bruscă. Nu m-am așteptat niciodată la acest lucru, nu credeam că o să se întâmple vreodată. Cum ți-am zis, viața mea nu a fost tocmai roz, însă niciodată nu s-a ajuns până aici.

    — Vrei să vorbești despre asta? am rostit.

    Ai negat din cap.

    — Nu sunt pregătit.

    Am aprobat din cap, respectându-ți decizia. Sunt curioasă, însă nu te pot forța să vorbești dacă tu nu vrei, dacă nu te simți pregătit. Toate la timpul lor.

    — Sunt aici pentru tine, îți zic strângându-ți mâna.

    — Îți mulțumesc, Eva! Ești singura care m-a întrebat ce se întâmplă cu mine, iar eu te-am respins și îmi pare rău pentru asta. Nu trebuia.

    — E în regulă, te asigur eu.

    Ochii tăi frumoși se îndreaptă spre locul unde mâinile ne stau împreunate. Îmi strângi mâna, iar apoi șoptești:

    — Până la stele!

    Nu am idee la ce te referi, însă strângerea ta de mână îmi dă de înțeles că vrei să le repet.

    — Până la stele!

*

    — Cred că ajunge pentru azi, glasul tău sparge liniștea.

    Pun creionul jos, iar apoi strâng foile, punându-le una peste alta. După discuția avută am mai stat puțin în liniște, apoi ne-am apucat din nou de treabă. Arunc o privire la ceasul electronic ce este așezat pe măsuța de cafea, și constat că este deja ora șapte.

    — Ar trebui să plec.

    — Te duc eu.

    — Mulțumesc, dar nu este ne...

    — Am zis că te duc eu! spui ușor dur, dar știu că faci asta doar ca să te impui.

    Oftez și accept. Îmi strâng lucrurile de pe canapea și măsuță, apoi le bag în rucsac și mă ridic. Mergem la intrare unde ne încălțăm, apoi îmi ți ușa deschisă și coborâm. Afară s-a răcit considerabil, iar vântul adie, făcându-mă să tremur ușor. Copacilor au început să le cadă frunzele, iar norii negri și-au făcut apariția pe cer.

    — Ai înghețat, îmi zici conducându-mă spre mașina ta.

    — Și tu!

    Ai coborât exact cum ai stat în casă, adică în pantalonii de trening și în tricou. Îmi cuprinzi spatele și îți plimbi mâna pe el, încercând să mă încălzești, iar eu îți cuprind timidă talia.

    — Sunt în regulă, nu-ți face griji.

    Îmi deschizi portiera mașinii după ce apeși pe un buton pentru a o descuia, iar eu urc repede. Faci același lucru, apoi pornești motorul și căldura. Aerul cald ce vine îmi relaxează mușchii, iar eu mă cufund tot mai tare în scaunul moale după ce îmi pun centura.

    Câteva minute mergem în liniște, însă sunt curioasă să aflu mai multe lucruri despre tine acum că ne-am "împăcat".

    — Aiden, șoptesc.

    Îți întorci pentru câteva momente privirea verde spre mine, iar apoi te concentrezi pe drum.

    — Eva...

    Doamne! Simt că leșin! Numele meu spus de tine sună așa bine! Numele meu se mulează atât de bine pe buzele tale moi și catifelate! Vocea ta e ușor răgușită atunci când îl pronunți, făcându-l să sune așa de bine.

    — Ești bine? te întreb.

    — Dacă stai pe aproape, o să fiu.