Despre tine

Capitolul 43

    Fug. Fug departe de acel club nenorocit, care îmi aduce doar probleme. Gonesc cu o viteză la care nu credeam că sunt în stare să ajung vreodată. Aud vocea lui Hades cum mă strigă, însă, continui să fug.

    Încă nu realizez ce ai făcut. Încă nu realizez că am văzut această parte a ta. Și, totuși, de ce ai făcut acest lucru? De ce l-ai lovit cu atâta răutate? Ce ți-a făcut? Nu credeam că ai o astfel de latură. Tu nu ești așa. Tu ești cuminte, la locul tău, nu te implici în bătăi sau în certuri. Îți vezi de treaba ta și nu bagi pe nimeni în seamă. Dar, ce s-a întâmplat acum? Ce se întâmplă cu tine? Nu te înțeleg!

    Împing cu mâinile porțile de metal și continui să alerg pe poteca acoperită de frunzele ruginii ale toamnei. Plămânii mă ard, căci am alergat mai bine de un kilometru, iar picioarele mă dor din cauza tocurilor. Nu mai simt frigul. Nu mai simt nimic. Tot ce fac este să mă prăbușesc pe pământul rece și să dau drumul lacrimilor ce le-am ținut atât de mult timp. Îmi plâng de milă, căci oricât de mult aș încerca, și oricât de mult m-aș minți că pot să o fac, nu pot să trec peste tine. Sunt al naibii de îndrăgostită de tine, și nimeni și nimic nu poate schimba asta. Ai prins rădăcini în sufletul meu și nicio persoană nu le poate tăia.

    Însă, nu sunt de părere că tu simți la fel. Tu ești schimbător. Acum îmi lași impresia că ne înțelegem bine și suntem prieteni, iar apoi mă ignori și ești rece cu mine. Devii distant și nepăsător. Iar tu nu ești așa.

    — De ce mi se întâmplă mie toate astea? suspin. 

    Lacrimile calde și sărate îmi curg șiroaie pe obrajii reci, însă nu fac nimic pentru a le îndepărta. Continui să mă descarc până când simt că nu mai am aer, că oxigenul îmi este furat. Încerc să mă opresc din plâns și iau o gură mare de aer. Plămânii primesc oxigenul cu brațele deschise și respir adânc de câteva ori.

    Nu am pentru ce să plâng! El nu mă vrea. Mă consum degeaba.

    Îmi spun toate astea în gând doar câteva secunde, căci mă pufnește iarăși plânsul.

    — Ajută-mă! îi șoptesc.