Despre tine

Capitolul 70

   Fericirea constă în lucruri mici. De exemplu, animalul de companie îți poate aduce zâmbetul pe buze sau o floare primită în dar. Însă, ce mi-a adus mie zâmbetul pe buze nu a fost niciuna dintre acestea două, ci nota maximă ce am luat-o la proiectul pe care l-am făcut împreună timp de aproape două luni. Știam că vom reuși și că vom lua notă mare, căci am muncit din greu la el. Ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost timpul ce l-am petrecut împreună, căci el ne-a apropiat și ne-a făcut să ținem legătura și astăzi. Nu îmi vine să cred că noi ne înțelegem bine, vorbim și încă mergem unul la celălalt acasă doar pentru a vedea un film, a lua masa sau, pur și simplu, pentru a vorbi. 

   Luna decembrie a sosit mai repede decât mă așteptam, iar vacanța a venit și ea cu pași repezi, făcându-mă să aștept nerăbdătoare Crăciunul ce va fi peste câteva zile. Afară, temperatura a scăzut, iar câțiva fulgi de nea s-au așternut într-un covor alb ce face orașul să arate mai frumos decât este.

   Stau în fața ferestrei cu o cană cu ceai cald între palme, așteptând să vii pentru a-ți face o propunere ce sper că nu o vei refuza, iar, dacă o vei face, voi găsi o modalitate de a te convinge.

   A început din nou să ningă, iar acest lucru îmi aduce un zâmbet fericit pe față. E atât de frumos! Însă, amintirile ce dau navală peste mine îmi fac zâmbetul să devină unul trist. Când eram mică, ieșeam în curte cu tata și priveam fulgii de nea cum se așează pe pământ, iar, atunci când zăpada creștea, făceam un om de zăpadă împreună, mama pregătindu-ne câte o cană cu ciocolată caldă în timp ce ne privea pe fereastra bucătăriei cu zâmbetul pe buze.

   Se aude un ciocănit în ușa camerei mele, iar acest lucru mă face să ies din starea de monotonie în care intrasem. Persoana ce a ciocănit deschide ușa, iar în câteva secunde îți faci apariția în cameră. Îmi zâmbești timid, iar acel zâmbet jur că îmi face măruntaiele să tremure.

   — Hei! spui și închizi ușa.

   — Hei! zâmbesc la rându-mi. Ce faci?

   Îmi permit să te analizez puțin și constat că arăți bine, ca de obicei. Porți un hanorac gri, fără glugă, iar mâinile îți sunt băgate în buzunarele blugilor negri ce îți vin atât de bine. Părul îți este răvășit, iar ochii îți sclipesc atunci când iau contact cu ai mei.

   Pot să spun că ne-am apropiat în aceste câteva luni, dar sper să nu intervină iar ceva și să distrugă tot ce avem. Tot ce am construit până acum.

   — Bine, doar ce am ajuns și am vorbit puțin cu mama ta. Mi-a spus că mă aștepți, spui răgușit. Tu ce faci? continui încet și te apropii puțin.

   Ridic din umeri.

   — Priveam cum ninge...

   Apropierea dintre noi îmi face inima să bată mai tare și corpul să îmi tremure, așa că pun cana cu ceai pe pervazul geamului, nemaivrând să îmi ard mâna încă o dată. Vii lângă mine, iar ochii tăi se mută de pe mine pe fereastră.

   — Da, este într-adevăr frumos.

   — Dorești un ceai? întreb.

   — Nu, mulțumesc.

   Îți muți din nou privirea pe mine, iar un zâmbet mic îți conturează buzele rozalii. Mâna stângă ți se ridică și îmi prinde o șuviță de par între degete, ceea ce îmi face respirația să mi se oprească. O duci după ureche și mă privești într-un mod neobișnuit, așa cum nu ai mai făcut-o până acum. Duios, fericit...

   — Aiden?

   Ochii tăi mă privesc curioși, așa că îmi fac curaj să vorbesc.

   — Ți-ar plăcea să petreci sărbătorile cu noi?

   Lași mâna să cadă și îți muți privirea, dând negativ din cap.

   — E prea mult, Eva.

   Oftez. Știam că va fi greu, însă nu voi renunța.

   — Nu este.

   Negi din nou din cap.

   — Te rog, Aiden... Nu vreau să fii singur de Crăciun, spun încet.

   Îți cuprind mâna cu palmele mele, iar tu mă privești trist.

   — Vreau să fii aici, cu noi. Nu suport să te știu acolo, trist și singur, căci mi-ai spus că tatăl tău nu o să vină acasă. Vreau să fii fericit.

   Pe fața ta nu pot citi nimic. Nu lași la vedere niciun sentiment și mă gândesc că poate te deranjează prezența noastră. Acest gând aduce cu el o durere fix în inimă, de parcă cineva m-a înjunghiat.

   — Înțeleg dacă nu îți place compania noastră și nu te simți bine în casa noastră. A-Am vrut doar să...

   — Eva! strigătul tău mă întrerupe. Tu te auzi ce spui?! Cum poți să îmi spui că mă deranjează prezența ta și a mamei tale când eu vă consider familia mea?

   Ochii mi se măresc, iar inima mi se oprește din bătut. Ce ai spus?

   "Eu vă consider familia mea." îmi răsună în minte și nu îmi vine să cred ce am auzit. Și eu care credeam... că nu ne vrei în preajma ta, că aveam o prezență neplăcută.

   Palmele tale îmi cuprind obrajii, iar fețele ni se apropie ușor.

   — Mama ta s-a comportat mai bine cu mine, un străin, decât propria mama. M-ați acceptat în viața voastră fără să aveți așteptări de mine și m-ați iertat când am greșit și pentru asta vă sunt recunoscător până la Cer. M-ați primit călduros în casa și în viața voastră, m-ați hrănit și ați avut grijă să mă simt bine, îmi spui privindu-mă intens, iar tu crezi că mă deranjează prezența voastră? Nu, Eva! Voi sunteți familia mea. Adevărata mea familie, căci nu am una în adevăratul sens al cuvântului, ci doar în acte.

   Discursul tău mă lasă mută, iar inima îmi bate mai tare ca oricând, de parcă ar vrea să iasă din piept, și genunchii îmi tremură.

   — Voi sunteți totul pentru mine. Tu ești totul pentru mine.