Despre tine

Capitolul 30

    Acea zi ne-am petrecut-o împreună, unul în brațele celuilalt. Surprinzător, dar chiar așa s-a întâmplat. Până a venit Hades, care era extrem de îngrijorat și tocmai atunci aflase, căci tu nu îi spusesei.

    Acea zi fusese mirifică, însă după, viața și-a reluat cursul ei normal. Eu plângeam, tu râdeai. Eu simțeam că mă sufoc, tu erai la petreceri. Eu îmi ocupam mintea învățând, tu ieșeai în oraș. Așa a trecut toată clasa a zecea. Și uite-mă acum, în a doua săptămână de școală din clasa a unsprezecea, căutându-te cu privirea.

    Ai rămas la fel de frumos, poate ai devenit și mai frumos, nu știu. Părul tău șaten a crescut, e ușor lung. Ochii verzi sunt la fel de frumoși, mai ales atunci când sclipesc de fericire. Ești un Adonis în carne și oase.

    Merg pe holurile școlii, până la dulapul meu, negăsindu-te. Oftez tristă și îmi iau cartea și caietul de engleză. Este marți, o zi călduroasă de toamnă, iar noi aveam două ore de engleză împreună. Pornesc spre clasă cu gândul la vara ce a trecut atât de greu în lipsa ta. Mă gândeam mereu la tine, la ce faci, dacă ești bine. Uneori îl întrebam pe Hades despre tine, mai subtil sau mai puțin subtil. El mereu îmi răspundea și încerca să pară bine, dar știu că îl durea. Știu și eu cât de dureros poate fi să iubești pe cineva, iar acea persoană să iubească, la rândul său, pe cineva care nu ești tu. Simți că ți se rupe inima și, la un moment dat, nu mai suporți acea durere, iar tot ce vrei este să dispari de pe fața pământului. Știu exact cum se simte, căci am trăit asta în fiecare zi.

    Deschid ușa și pășesc înăuntru. Tu nu ești la locul tău obișnuit, dar mai sunt câteva minute de pauză, așa că mai ai timp să vii. Mă așez în ultima bancă de pe rândul din mijloc, locul meu obișnuit de doi ani încoace. Îmi verific telefonul și observ un mesaj de la Hades.

Hades:  Ce zici de un prânz împreună?

    Tastez un răspuns, apoi îl trimit.

Eu:  Sună bine.

    Îmi sprijin capul în palma stângă, privind undeva în gol, căzută pe gânduri. Un prânz cu Hades este o idee bună. În plus, nu am mai ieșit de mult timp și îmi este dor să petrec timpul cu prietenul meu ce mi-a fost alături la bine și la rău. Îi sunt recunoscătoare și vreau să îi plătesc cu aceeași monedă, căci îl iubesc. Știu că și el mă iubește, însă este o iubire diferită față de cea pe care o port eu pentru el. Eu îl iubesc ca pe un prieten, cel mai bun prieten, el mă vede ceva mai mult, mă iubește ca pe o iubită.

    Simt privirea arzătoare a cuiva și îmi rotesc capul. Mare greșeală. Mă sfredelești cu privirea. Mă arzi. Mă domini. Îmi faci inima să bată mai tare. Îmi faci genunchii să se înmoaie. Doamne, de când nu ți-am mai văzut ochii! Acele sfere verzi mă analizează în amănunt. Acei ochi pentru care am plâns zile la rând!

    Fac la fel. Te analizez. Blugii negri îți vin atât de bine, încât parcă sunt croiți pe tine. La fel și tricoul negru ce este ușor larg, dar care se așează atât de bine peste mușchii tăi. Părul tău arată atât de bine mai lung. Te schimbă puțin. Te face să pari mai... rău, chiar dacă tu nu ești rău. Îmi lasă acea impresie de bad boy, iar când îți treci mâna prin el... Doamne... Mai am puțin și fac un atac te cord.

    Ochii îmi coboară pe mâinile tale. Ai degete subțiri și lungi, iar la mâna stângă, pe degetul arătător, ai un inel în forma unui craniu. Este gri închis, iar pe degetele tale arată nemaipomenit.

    Îmi cauți privirea, așa că decid să îmi ridic capul. Când îți privesc chipul și ochii, îmi mușc involuntar buza de jos, acest lucru nevinovat te face să înghiți în sec.

    Îmi zâmbești, iar eu mă întreb: Oare, ești bipolar?