Despre tine

Capitolul 65

  Aiden Williams  

   Inima mă înțeapă dureros de tare în piept, iar singurul medicament pentru a face durerea să dispară ești tu. Brațele tale călduroase, glasul tău duios, vorbele tale dulci... Simpla ta prezență. Faptul că ești lângă mine mereu, mă ajută să trec mai repede peste toate problemele. Mă ajută să mă calmez și să mă opresc din plâns. Și nu îmi este rușine să plâng. Mai ales de tine. Știu că tu mă înțelegi, că îmi înțelegi durerea. Știu că ești aici pentru mine și îți mulțumesc pentru asta. Și mai știu că orice aș face, tu mă vei ierta. Dar asta nu înseamnă că pot să te rănesc când vreau eu sau să profit de bunătatea ta. Știu că în trecut te-am rănit deseori, însă nu o făceam intenționat, niciodată nu o să o fac. De ce? Pentru că ești totul pentru mine. Tot ce vreau să strâng la piept, să sărut, să mângâi... Nu îmi pot dori mai mult.

   Iar acum, când stau cu capul pe pieptul tău și îți ascult bătăile inimii, mă simt împlinit. Ai adormit cu mine în brațe... Mai frumos de atât nici că putea fi. Mă bucur de prezența ta, mă bucur că am ocazia să te privesc dormind și să te analizez. Mă ridic în cot și îmi plimb privirea de la părul tău ciocolatiu ce stă răsfirat pe întreaga pernă, la pleoapele închise ce ascund ochii tăi albaștri ca apa marii. De fiecare dată când îi privesc mă pierd în ei, mă las hipnotizat pentru că îmi place ce efect ai asupra mea. Îmi place ce trezești în mine. Îmi mut privirea pe nasul tău mic, apoi pe fructul interzis după care tânjesc cu atâta patimă: buzele tale. Bine conturate, pline, mari, roșii. Îmi vine să le sărut zi și noapte pentru tot restul vieții mele, îmi vine să le mușc, să le sug, să îți simt gustul.

   Îmi mușc inconștient buza de jos, inspirând adânc pentru a-mi calma bătăile inimii și prietenul ce vrea să se trezească. Parfumul pielii tale mă îmbată. Parcă uit de tot ce mă înconjoară atunci când îl inspir din nou lacom. Mă duce în altă lume, o lume în care nu există probleme, o lume în care suntem doar tu și cu mine.

   Mirosul tău specific îmi intră în sânge asemenea unui drog. Si deja simt cum vreau încă o doză, poate chiar o supradoză.

   Te miști încet, mâna ta căutând ceva pe pieptul tău, și te încrunți când nu găsești. Pleoapele tale se deschid măsurând disperat camera, până când ochii noștri se întâlnesc.

   — Aici erai, răsufli ușurată, vocea ta fiind răgușită.

   Inima începe din nou să îmi bată mai tare când îmi dau seama că, de fapt, mă căutai pe mine.

   — Nu plec nicăieri, Eva! șoptesc.

   — M-am speriat, îmi mărturisești cu vocea tremurândă.

   — De ce? întreb lăsându-mi capul în jos, spre tine.

   Capul tău se ridică pentru a mă întâmpina, iar buzele tale se lipesc de obrazul meu.

   — Îmi era frică că m-ai părăsit.