Despre tine

Capitolul 10

    Era joi. În acea zi mă îmbrăcasem în negru, căci sufletul meu plângea și era în doliu. Eram tristă, inima mea era frântă și nimic nu mă făcea să zâmbesc.

    Mama era îngrijorată, iar eu încercam să o conving că sunt bine, că sunt doar stresată și obosită din cauza școlii. Nu părea să creadă, însă a lăsat-o baltă, știind că îi voi spune eu când voi fi pregătită. Nu voiam să o supăr și să o stresez mai mult decât era. Era medic, iar pacienții și agitația din spital o stresau şi o agitau foarte mult.

    A doua oră aveam geografie cu doamna Johnson. Voiam să te văd. Trecuse atât de mult timp de când nu te mai văzusem. Îmi era dor de privirea ta... De ochii tăi verzi ca firul de iarbă care acum o privesc pe Mia. Și nici nu înțelegeam de ce voiam să te văd când tu îmi călcai sufletul în picioare, însă poate asta însemna iubirea adevărată — să îl vrei pe cel iubit aproape de tine chiar și atunci când el ți-a făcut rău. Să fii în stare să îl ierți atunci când greșește.

    Mi-am luat cărțile din dulap și am pornit spre clasa unde se desfășura ora. Arăta la fel ca o clasă normală, singura diferență o făceau hărțile de pe pereți și globurile pământești.

    — Hei, Eva! am auzit o voce din dreapta mea.

    Mi-am întors capul și am dat de privirea albastră a lui Hades. Doamne, avea niște ochi nemaipomenit de frumoși!

    — Bună, Hades! Ce faci? am schițat un zâmbet mic.

    I-a înflorit un zâmbet pe față, făcându-l și mai frumos. Gropițele și-au făcut și ele apariția, însă nu aveam starea necesară pentru a mă bucura de ele.

    — Bine, am franceză și presimt că urmează ceva rău, a chicotit. Tu ce oră ai?

    — Geografie.

    A încuviințat din cap și, în loc să meargă spre clasa lui, a mers pe drumul care duce spre clasa mea.

    — Ce faci? l-am întrebat eu privindu-l nedumerită.

    — Te conduc, mi-a răspuns nonșalant.

    Am aprobat ușor și l-am lăsat să își facă plăcerea, căci cine eram eu să îl opresc? În câteva minute am ajuns, iar când să intru în clasă, Hades mi-a prins mâna.

    — Putem vorbi puțin în pauza de prânz? m-a întrebat ușor timid.

    — Sigur.

    Am intrat în clasă, iar locul tău era liber. M-am gândit că poate aveai să vii puțin mai târziu. Mai erau două minute din pauză, deci mai era timp.

    Însă tu nu ai venit. Nu știam unde erai și îmi făceam griji în privința ta. Te vedeam din ce în ce mai rar și mă întrebam unde ești și ce faci. Probabil erai cu ea...

    Ca niciodată, am fost atentă la ora doamnei Johnson și am putut să rețin informațiile din clasă. Celelalte ore au trecut repede. Am putut să mă concentrez și să rețin detaliile importante.

    În pauza de prânz, am mers în cantină și mi-am cumpărat o sticlă de apă. Nu aveam deloc poftă de mâncare. Mi-am aruncat privirea prin cantina plină de copii și l-am zărit pe Hades la o masă mai retrasă, într-un colț, lângă peretele de sticlă.

    M-am dus la el, știind că vrea să discutăm ceva, iar când am ajuns, el și-a ridicat privirea spre mine.

    — Să mergem afară, a zis.

    În curtea liceului nu erau mulți copii, însă noi am mers într-un loc unde nu era nimeni. Ne-am așezat pe băncile care erau de-o partea și de alta a unei mese, iar el își frământa mâinile în poală.

    — Nu știu cum să încep, s-a scuzat el jenat.

    — Ia-ți cât timp ai nevoie.

    Am stat câteva momente în liniște, apoi el și-a pus mâinile împreunate pe masă.

    — Știu că eram beat la petrecere, însă nu am uitat ce ți-am spus.

    Afirmația sa m-a luat prin surprindere. Nu mă așteptam să discutăm tocmai asta, știind că este un subiect delicat pentru el.

    — Și te asigur că tot ce am spus este adevărat, a continuat el. Și înțeleg perfect faptul că sentimentul nu este reciproc și știu că nu îi pot dicta inimii tale pe cine să placă. Nici măcar inimii mele nu îi pot dicta.

    Obrajii săi au prins o tentă de roșu. Este vizibil agitat, timid și stânjenit să poarte această discuție. Însă îmi plăcea că era direct și îi spunea unei fete ce simțea pentru ea.

    — Nu vreau să te simți prost din cauza asta, Eva. Te asigur că este totul în regulă între noi și nu sunt supărat. Poate puțin dezamăgit, însă îmi va trece.

    Oftează adânc apoi continuă:

    — Vreau doar să fim prieteni, asta dacă și tu vrei. Știu că la petrecere am cazut de comun acord să fim prieteni, însă am simțit nevoia să te întreb din nou.

    Mi-am așezat palma peste mâna lui, iar el și-a ridicat privirea ce o ținea în jos spre mine.

    — Suntem prieteni, Hades. Iar faptul că simți ceva mai mult pentru mine nu ne va afecta cu nimic, îți promit.

    A zâmbit și s-a ridicat, eu făcând la fel. M-a cuprins în brațe cu palmele sale mari, iar eu am făcut la fel. Căldura corpului său se simțea bine în comparație cu corpul meu rece.

    I-am plasat un sărut pe obraz, iar el a fost uimit de gestul meu, însă m-a sărutat înapoi.