Despre tine

Capitolul 93

    Soneria sună, așa că mă dau jos din pat și cobor în grabă scările. Nu știu cine ar putea fi, căci Hades s-a scuzat că nu mai poate veni, iar soarta a râs de mine și a apărut și o urgență la spital, iar mama a trebuit să plece. Și uite așa îmi petrec eu singură ziua de naștere. Minunat!

    Deschid ușa de la intrare și fixez cu privirea persoana din fața mea.

    — Aiden?

    — Bună, Eva!

    Te las să intri în casă, iar tu îți  descalți pantofii. Ești îmbrăcat elegant, într-un costum negru din două piese ce arată atât de bine pe tine. Îți fac semn să urci spre camera mea, chiar dacă prezența ta m-a nelămurit puțin și nu știu ce faci aici.

    Când intrăm în dormitor, mă prinzi de mâini și mă întorci cu fața spre tine. Ochii tăi au prins culoare și par mult mai vii acum. Sclipesc.

    — La mulți ani, Eva! îmi urezi pe o voce joasă, răgușită.

    Te apleci ușor, iar buzele tale i-au contact cu obrazul meu într-un sărut apăsat și dulce. Inima începe să îmi bată mai tare, iar fiorii ce îi simt sunt ai naibii de plăcuți. Parfumul tău îmi ajunge la nas și tocmai acum realizez cât de dor mi-a fost să îl simt. Cât de dor mi-a fost de tine.

    — Mulțumesc!

    Te desprinzi de mine și te dai un pas în spate. Mă analizezi tăcut și zâmbești tăcut în colțul gurii.

    — Te pot servi cu ceva? te întreb.

    — Nu, mulțumesc! Sunt aici pentru altceva.

    Acum chiar mă faci curioasă. Ce ai putea face aici, la șase seara, îmbrăcat așa?

    — Vreau să te duc undeva, Eva, spui și îmi cuprinzi mâna stângă cu a ta.

    — De ce? Și unde? pun primele întrebări ce-mi trec prin cap.

    — Prin această seară, dacă accepți, îmi răscumpăr greșeala. Știu că încă ești supărată, dar așa ți-aş putea arată, printr-un gest micuț, cât însemni pentru mine. Iar locul este secret. Nu ți-l pot divulga.

    Să merg cu tine undeva după toate cele întâmplate? Nu-mi surâde ideea. Știu că aș fi în siguranță cu tine, însă orgoliul nu mă lasă. Sunt încă rănită.

    Neg încet din cap.

    — Îmi pare rău, Aiden.

    — Te rog!

    Ochii tăi se întristează și își pierd sclipirea.

    — Îți cer doar o noapte, Eva! Nimic mai mult. Dacă la sfârșitul serii consideri că nu mă mai vrei în preajma ta, promit că o să stau departe. Dar, doar dă-mi o șansă să îți dovedesc că mă pot schimba.

    Nu știu ce să zic, așa că doar tac și te privesc. E o alegere grea de făcut și de ea ține viitorul nostru. Dar, oare, sunt pregătită să îmi petrec o noapte întreagă cu tine? Sunt pregătită să îmi expun din nou sufletul?

    — Te rog!

    Mă privești rugător.

    — Doar o noapte. Iar după o să te las în pace, dacă asta îți dorești.

    Oftez. Nu te pot refuza când ochii tăi mă privesc așa. Când devin triști.

    — Fie!

    Îmi zâmbești fericit și mă strângi în brațe.

    — Mulțumesc, Eva!

    Îmi așez brațele pe talia ta, iar tu îmi săruți din nou obrazul, creându-mi mii de fluturași.

    — Acum, spui și te desprinzi, trebuie să te pregătim.

    — Doar nu...?

    — Ba da, o să te ajut să îți găsești o rochie potrivită.

    Oftez din nou și pornim spre dulap. Îți arăt toate rochiile pe care le am, iar tu îmi spui să merg să mă aranjez până alegi tu una. Intru la duș, iar după ce îl termin mă ocup de păr și machiaj. Folosesc doar tuș, mascara și ruj nude, iar părul mi-l ondulez și îl las liber, pe spate. Ies din baie într-un halat alb, pe sub având doar lenjerie, iar tu ești așezat pe pat, așteptându-mă. Rochiile sunt puse la locul lor, iar pe ușa dulapului atârnă de pe umeraș o rochie roșie, lungă până aproape de genunchi și cu un decolteu în V, spatele fiind la fel. În partea de sus este strâmtă și coboară în pliuri mari ce arată nemaipomenit. Ai gusturi bune!

    — Arăți minunat, însă folosește un ruj roșu.

    Mă uit surprinsă la tine, iar tu îmi zâmbești ștrengăreşte.

    — Bine, o să îmi schimb rujul.

    Iau umerașul cu rochia și sandalele aurii ce se află sub aceasta și mă întorc în baie. Fac cum mi-ai spus și îmi șterg rujul nude, aplicând un strat de ruj roșu, apoi îmbrac rochia ce se așează atât de bine pe formele mele, de parcă ar fi fost croită pe mine. Încalț sandalele și mă reîntorc în cameră.

    — Arăți absolut minunat! mă complimentezi tu.

    Simt că obrajii îmi iau foc și zâmbesc.

    — Mulțumesc!

    — Nu am știu de unde să îți iau și o poșetă, îmi spui și te scarpini la ceafă, ușor stânjenit.

    Îți fac un semn cu mâna de "Nu-i nimic!" şi mă îndrept spre sertarul în care îmi țin gentile. Aleg un plic auriu și îmi bag în el telefonul și niște bani, după ce o anunț pe mama că plec. Mă ajuți să îmi îmbrac paltonul, apoi părăsim casa, după ce te încalți. Mă ajuți să urc în mașină, pornești motorul și conduci cu grijă pe străzile din Boston.

    Nu știu cât timp trece, însă pe tot parcursul drumului te-am privit cum conduci sau m-am uitat pe fereastră la oamenii din jur ce merg prin întunericul nopții.

    Ajungem la destinație în jurul orei opt, iar tu parchezi, apoi vii și îmi deschizi portiera, ajutându-mă să ies.

    — Mulțumesc!

    Îmi răspunzi cu un zâmbet și mă conduci spre intrarea principală, acolo unde, de asemenea, îmi ții ușa deschisă și mă lași să intru prima.

    În încăperea călduroasă este întuneric și nu pot distinge nimic, însă tu îmi prinzi mâna și înaintezi.

    — Ești sigur că nu am greșit locația? te întreb.

    — Sunt sigur.

    Mai înaintăm puțin și mă opresc brusc atunci când toate luminile se aprind și se aude o urare.

    — La mulți ani!