Despre tine

Capitolul 16

    Am ieșit din clasă toată un zâmbet. Tu erai la fel de binedispus ca și mine. Se vedea pe fața ta. Am mers pe holul plin de elevi până la dulapul meu și mi-am schimbat cărțile cu cele de fizică. Eram fericită până peste cap că ne-am privit o oră întreagă, dar totuși tristă că nu mai aveam ore împreună.

    Am închis dulapul și am pornit spre sala de clasă, însă umărul meu s-a lovit de umărul cuiva. Mi-am întors privirea spre acea persoana, și mare mi-a fost mirarea când am dat de privirea albastră a Miei. Ultima persoană peste care voiam să dau.

    — Eva, a spus pe un ton slab.

    Am ridicat din sprânceană. Nu voiam să îi adresez nici măcar un cuvânt. Nu merita.

    — Mă poți ierta? Știu, am greșit, dar vreau să fim prietene din nou.

    Acum că o analizez mai bine, arată deplorabil. Machiajul lipsește cu desăvârșire, câteva cearcăne și-au făcut apariția sub ochii ei, iar hainele nu mai sunt alese cu grijă, astfel încât să se potrivească perfect.

    — Nu mai putem fi prietene, Mia. Ai stricat totul, i-am zis rece. Mi-ai rupt în două sufletul cu bună știință, dar nu ți-a păsat. N-ai fost lângă mine în cele mai grele momente. N-ai fost lângă mine la rău, nu te vreau la bine!

    Se uită la mine surprinsă. Nu se aștepta la asta, însă nu o puteam lăsa să își bată joc de mine de fiecare dată când avea ocazia. Am făcut câțiva pași, iar când am trecut pe lângă ea, i-am auzit vocea din nou.

    — Aiden s-a despărțit de mine.

    Am rămas pe loc, surprinsă, și mi-am întors doar capul, pentru a o putea privi.

    — Poate că, în sfârșit, și-a dat seama ce fel de persoană ești.

    Am mers mai departe, spre clasă, nepăsându-mi că vorbele mele o dor. Și pe mine m-au durut vorbele și faptele ei.

    Mi-am ridicat privirea și te-am văzut. Erai la câțiva zeci de metri depărtare de locul unde avusesem discuția cu Mia. Te uitai în direcția noastră. Erai surprins? Deranjat? Curios? Erai împreună cu Sin și Max, Hades lipsind. Dacă stăteam să mă gândesc mai bine, tu arătai neschimbat. Nu arătai de parcă te-ai fi despărțit de cineva. Nu arătai rănit. Dar, oare, sufletul tău era bine?

    Din locul unde fusesem mai devreme, ți-ai mutat privirea pe mine. Ochii tăi de jad mă priveau până în adâncul sufletului, dar, oare, mă puteai citi?

    Și, pentru prima oară în viața mea, am prins curaj. Ți-am zâmbit. Eram surprinsă de fapta și de curajul meu, dar nu am dat înapoi. Mai mult nu îndrăzneam, așa că mă mulțumeam cu o privire și un zâmbet.

    Pe chipul tău frumos a înflorit un zâmbet timid, care mi-a făcut fluturii din stomac să se agite.