Despre tine

Capitolul 31

    Când părăsesc sala de clasă, sunt toată un zâmbet. Ne-am aruncat priviri și zâmbete tot timpul, acest lucru reparându-mi inima de mult stricată.

    Am mers și mi-am lăsat cărțile la dulap, apoi m-am îndreptat spre cantină, unde știam că mă așteaptă Hades. Când am intrat, m-am uitat de jur împrejur până când i-am văzut mâna ce flutură prin aer. Pășesc printre mesele pline de elevi, croindu-mi drum până la masa unde se află Hades, și mă așez în fața lui atunci când ajung.

    — Hei! zic.

    Îmi zâmbește.

    — Bună, Eva! Ți-am luat și ție ceva de mâncare.

    — Mulțumesc. Ce faci?

    Împinge tava cu mâncare spre mine, iar eu iau un cartof prăjit și mi-l vâr în gură.

    — Voiam să vorbim. Îmi e dor de tine.

    — Și mie îmi e dor de tine, îi zâmbesc. Ce-ai zice să ieșim diseară?

    — Sună bine. Nu am mai ieșit împreună de când? Hm... Cinci, poate șase săptămâni? Nici măcar în vacanță nu ai vrut să ieșim, pe motiv că înveți.

    — Chiar am învățat.

    Pufnește.

    — Cine mai învață în vacanța de vară în afară de tine?

    Ridic din umeri.

    — Știi și tu motivul pentru care am făcut asta, îi spun și iau o înghițitură de suc.

    — Mda...

    Lasă trist capul în jos, iar eu mă blestem în gând pentru că am scos o asemenea prostie pe gură. Știu cât îl întristează lucrul acesta și cât de rănit este de faptul că eu plâng după altul în timp ce el îmi oferă toată iubirea de care am nevoie.

    — Îmi pare rău, șoptesc. Nu trebuia să spun aia...

    Îi cuprind mâna în a mea și strâng ușor. El o duce la gură și o sărută fin.

    — E bine la opt? schimbă el subiectul.

    Aprob din cap și ne continuăm masa discutând.

    Mă îndrept spre casă abia după două ore, obosită și fără chef de viață. Mama este la spital, așa că sunt singură. Îmi fac un sandvici și îl mănânc, apoi urc în cameră și mă schimb în ceva mai comod. Mă trântesc în pat și nu durează mult până adorm. De data aceasta cu zâmbetul pe buze.

*

    Soneria ce sună de zor mă trezește. Oftez obosită și mă dau jos din pat, apoi cobor scările. Prind cu mâna dreaptă clanța metalică și apăs, ușa deschizându-se. În prag se află nimeni altul decât Hades, îmbrăcat lejer, ca pentru o ieșire în parc.

    Măresc ochii speriată.

    — E deja opt?!

    — Dap, spune punând accentul pe "p". Dormeai?

    Aprob din cap și mă dau din ușă.

    — Intră, te rog, nu durează mult.

    Chicotește și îmi lasă un sărut apăsat pe obraz când trece pe lângă mine. Urcăm în camera mea, iar el se așează comod pe pat, în timp ce eu caut ceva de îmbrăcat în dulap. Optez pentru o rochie albă, vaporoasă, căci afară încă este cald, toamna neintrându-și în drepturi. Merg la baie și fac un duș rapid, îmi periez dinții și părul castaniu ce îl las desfăcut, apoi mă îmbrac și intru în cameră.

    Hades se află pe marginea patului, așa că înaintez spre el.

    — Cum arăt? îl întreb când mă aflu în fața lui.

    Acesta îmi pune o mână pe talie și mă trage între picioare sale.

    — Frumoasă ca întotdeauna! zâmbește.

    Îmi cuprinde talia cu mâinile și mă ține lipită de el. Își pune capul pe abdomenul meu și mă ține în brațe, eu cuprinzându-i umerii cu brațele. Când își ridică privirea albastră spre mine, mă aplec și îi las un sărut delicat pe frunte.