Despre tine

Capitolul 75

   După prânzul festiv ce l-am luat împreună, mama a fost chemată de urgență la spital, o familie făcând un accident grav în timp ce se duceau, cel mai probabil, la rude. Ne-a luat pe nepregătite, însă mama s-a echipat repede și a plecat cu mașina la spital, noi doi rămânând singuri. 

   Suntem în camera mea, pe pat, uitându-ne la Cum a furat Grinch Crăciunul. Am mutat ursul pe scaunul de la birou pentru a avea mai mult loc, iar florile le-am pus pe biroul maro. Încă sunt plăcut surprinsă de cadou și nu m-aş fi așteptat niciodată la asta. Este... minunat. Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt.

   — Aiden, îți rostesc eu numele încet.

   Îți întorci capul spre mine lăsând baltă filmul. Mă întorc spre tine, iar privirile ni se intersectează.

   — Apreciez mult că ești aici în această zi specială și îți mulțumesc enorm pentru cadou, însă nu trebuia să te deranjezi atât de mult.

   — Despre ce deranj vorbești, Eva? spui privindu-mă ușor încruntat, dar nu de neștiință, ci de iritare, de furie. Am făcut totul în acest mod pentru că așa am vrut, pentru că tu meriți totul, și nu a fost niciun deranj, oricât de mic, atunci când ți-am cumpărat ursulețul și florile. Mi-a făcut plăcere, înțelegi?

   Dau din cap, iar tu mă tragi la pieptul tău.

   — Spui numai prostii.

   Poate.

   — Ești sigură că vrei să păstrez inelul? mă întrebi peste câteva momente.

   — Da, Aiden. Este foarte important pentru mine... La fel cum ești și tu... îmi fac curaj să îți spun.

   Un suspin îți scapă, iar brațele tale mă strâng și mai tare. Îți inspir mirosul atât de plăcut și parcă sunt deja pe altă lume. O lume din care nu aş vrea să plec vreodată.

   — Îți mulțumesc, Eva! Pentru tot! Mă simt atât de bine aici, cu tine și cu mama ta. Iar cadoul... M-ai luat prin surprindere cu el, însă îmi place foarte mult și îți promit că o să îl port mereu și o să am grijă de el.

   Cuvintele tale îmi aduc zâmbetul pe buze și mă simt atât de bine în brațele tale.

   — Vrei să mi-l pui tu? mă întrebi.

   — Da!

   Mă desprind din îmbrățișare, iar cât timp tu te ridici pentru a lua cutiuța de pe birou, eu arunc o privire la televizor și constat că filmul s-a terminat. Revii în pat și o deschizi, lăsând la vedere frumosul inel de argint, cu micul craniu scrijelit pe el. Îmi aduce atâtea amintiri! Însă, încerc să mă concentrez pe altceva pentru a nu lăsa sentimentele de tristețe să mă acapareze, așa că iau încet inelul din cutiuță. Îți ridici puțin mâna stângă, iar eu o cuprind cu mâna mea, apropiind bijuteria de degetul tău inelar, căci pe cel arătător ai inelul tău, iar pe cel din mijloc nu ar fi arătat bine. Îți introduc inelul pe deget și zâmbesc fericită și mulțumită la vederea lui acolo.

   — Până la stele! șoptești.

   — Până la stele! repet.

   Îl privesc încă o dată și constat că se potrivește foarte bine, de parcă este făcut pe măsura degetului tău.

   — E minunat, spun.

   — Într-adevăr, zâmbești tu. Mulțumesc, Eva.

   — Îți place?

   —Foarte mult!

   Te privesc în ochi și pot citi sinceritatea acolo, în acel jad pătrunzător și atât de electrizant. În acel verde plăcut.

   Mă săruți pe frunte, iar inima mea a luat-o la sănătoasa, iar corpul îmi tremură încet.

   — Ești așa frumoasă!

   Simt cum obrajii mi se încălzesc și plec capul în jos.

   — Nu te rușina! zâmbești.

   Îți zâmbesc și eu timid, iar tu mă cuprinzi în brațele tale calde ce îmi trimit fiori la atingere. Mă simt în al nouălea cer aici, cu tine lângă mine.

   — De ce te rușinezi mereu? mă întrebi când ne desprindem.

   Ridic din umeri și mă ridic din pat.

   — Nu sunt obișnuită cu complimentele.

   — Păi, ar trebui să te obișnuiești, căci o să le auzi mai des de acum încolo.

   Roșesc din nou și îmi feresc privirea de a ta.

   — Încetează! îți zic.

   Chicoteşti și te ridici și tu.

   — Mă întorc imediat.

   Părăsești camera, iar eu inspir adânc încercând să îmi revin. Doamne! Ce îmi faci? Mă simt de parcă aş pluti. Mă simt atât de bine în compania ta. Prezența ta îmi face atât de mult bine!

   Picioarele mele își croiesc drum spre birou, oprindu-se în fața scaunului pe care este așezat ursul frumos colorat. Are nasul și ochii maro, iar gura este frumos conturată de croiala din care este făcută. Doamne, cât de frumos este! Mă topesc după el!

   Tresar când îți simt brațele cuprinzându-mă, iar căldura corpului tău mă acaparează cu totul. Îți lași capul pe umărul meu, iar eu îmi permit să mă sprijin de tine și să îmi așez  palmele peste ale tale, ce sunt puse pe abdomenul meu. Parfumul tău mă încântă din nou, și din nou simt că sunt pe altă planetă, pe care suntem doar noi doi.

   — Este atât de frumos! exclam șoptit.

   — Dar nu mai frumos decât tine!

   Zâmbesc inconștient, iar tu mă întorci cu fața la tine. Ochii noștri iau contact, iar fluturii apar, din nou, în stomacul meu. Ești atât de frumos! Iar ochii tăi...

   Te văd apropiindu-te, însă nu conștientizez pe moment ce se întâmplă. Dar, când buzele noastre se ating, timpul se oprește în loc, la fel ca inima mea. La fel ca sângele ce parcă nu îmi mai curge prin vene. Îți miști ușor gura peste a mea, însă eu nu știu ce să fac, cum să reacționez. Nu am mai sărutat pe nimeni până acum, iar tu m-ai luat prin surprindere. Încerc să îmi mișc buzele după ale tale, încet și timid, așa cum pot eu.

   Gustul tău se resimte și Doamne, e atât de dulce!

   Când dinții tăi iau contact cu buza mea inferioară, pentru o mușcătură plăcută și ușor timidă, inima mea parcă reîncepe să bată. Și cum mai bate! Îmi pompează sângele cu putere, iar toate emoțiile mă cuprind, fluturii și fiorii revin, iar totul parcă devine negru, și nu este de la ochii mei închiși.

   Simt cum picioarele mă lasă și, cu gura lipită de a ta, îmi pierd cunoștința.