Despre tine

Capitolul 62

   Se zice că fericirea ne-o creăm singuri. Prin deciziile pe care le luăm, prin modul de viață pe care îl alegem sau prin persoanele pe care le ținem aproape. Dar ce se întâmplă atunci când fericirea este creată de altcineva? Mai exact, de doi oameni care s-au iubit, iar din pasiunea lor a ieșit ceva atât de minunat și de pur, încât e fericirea unei persoane. Iar această fericire îți poată numele, căci tu ești fericirea mea. Aiden.

   În noaptea în care m-ai luat de mână nici nu am putut dormi de fericire. Da, a fost doar o strângere de mână, însă acea mână era a ta, iar asta e tot ce contează. Tu ești tot ce contează!

   Oftez și îmi scutur capul încercând să îmi iau gândul de la tine măcar pentru o secundă pe ziua de azi. E joi, iar eu sunt acasă, căci am terminat cursurile acum câteva ore. Am învățat pentru mâine, iar acum mă relaxez uitându-mă la televizor, deoarece sunt singură acasă. Ieri am fost la tine acasă și am lucrat la proiect ore bune. Niciunul dintre noi nu a adus vorba despre ce s-a întâmplat sâmbătă, însă poate e mai bine așa. Dacă am vorbi despre acest fapt, cu siguranță corpul mi-ar trăda sentimentele ce le port pentru tine, iar eu nu vreau asta, căci poate tu nu simți la fel și nu vreau să stric ceea ce este între noi.

   Telefonul îmi vibrează pe noptieră, iar eu îl prind în mâna stângă și îl deblochez. Inima îmi tresaltă în piept când îți citesc numele, iar cu mâna tremurândă îl deschid.

Aiden:  Putem vorbi puțin?

   Atât. Fără vreun "Bună!" sau "Ce faci?".

   Cu siguranță nu ești bine.

Eu:  Da. S-a întâmplat ceva?

   La nici un minut după ce am trimis mesajul, tonul de apel al telefonului meu răsună în toată camera, afișând pe ecran numele tău. Răspund și duc telefonul la ureche.

   — Eva...

   Vocea ta sună răgușită și fără viață, așa cum nu am auzit-o niciodată, însă tot îmi dă fiori pe spate.

   — Aiden...

   Pentru câteva clipe tăcem amândoi.

   — Ce s-a întâmplat? întreb văzând că nu ești în apele tale.

   Chiar nu pari deloc bine. Nu știu ce se întâmplă în sufletul tău, iar asta mă roade pe dinăuntru. Mă macină.

   — Am nevoie de tine, Eva! Acum. Poți veni la mine? atât vocea ta plânsă, cât și cuvintele tale mă lasă mască. Ce s-a întâmplat atât de rău? Ce ai pățit? Vreau să știu totul.

   Văzând că nu zic nimic, continui:

   — Te rog, Eva. Am foarte mare nevoie de tine!

   Trag aer în piept și deschid gura pentru a-ți răspunde.

   — Nu trebuie să mă rogi, Aiden. Sunt mereu aici pentru tine și voi veni oricând vei avea nevoie. Te poți baza pe mine. Plec acum.