O zi poate schimba totul

Capitolul 1

Stăteam în fața uşii din lemn masiv, precum o statuetă din piatră, însă una vie şi obosită. Alergasem până aici din stația de autobus, care era la două străzi distanță. Plăcuța argintie de pe uşă sclipea în lumina becului din coridorul lung, "Avocat Chad Taylor", luasem o gură de aer şi bătusem la uşă. Fără să aud vreo aprobare, am intrat. Aveam părul ciocolatiu, creț, răvăşit din cauza vântului. Era începutul primăverii, o zi de aprilie, foarte ploioasă. Blugii negri strâmți, pe care-i purtam în acel moment erau al naibii de incomfortabili, nu mai ştiam să păşesc, sacoul negru îmi deveni şi mai strâmt, maieul de dedesubt era puțin mai larg, asta mă liniştea. Nu purtasem demult tocuri, dar acum aveam o pereche de pantofi stileto, cu toc înalt, din piele, părea o idee bună, dar acum mă dureau îngrozitor picioarele, le simțeam atât de grele. Acesta era efectul, pe care îl avea Anthony Edwards asupra mea, care era aşezat pe unul din cele două scaune tapițate din fața biroului. Chad Taylor, domnul avocat, era dincolo de birou, cu fața spre mine, cu spatele la fereastra măruntă.

Anthony mă privi din cap până în picioare, cu ochii lui căprui, apoi îşi întoarse privirea. Mă ignoră complet, sinceră să fiu, nici nu mă aşteptam la altceva din partea lui. Era tipic lui! Eu eram acolo, împietrită, nu ştiam dacă să intru sau să plec, chiar nu ştiam ce naiba caut acolo!

Pe Anthony Edwards îl cunoşteam de mică. Bunica lui, Audrey, fusese vecină cu părinții mei şi cu mine. El venea des în vizită, asta până când a devenit "faimos".

La vârsta de 18 ani făcuse poze pentru reviste de modă, cu colecțiile create de mama lui, care era designer-vestimentar şi cu alte creații. Apoi pe la 20 ani a jucat în primul lui film, unde a avut un rol secundar, apoi au urmat câteva comedii. La 23 de ani, primise un rol principal într-un serial, care a fost de succes, însă din cauza anturajului, alcoolului şi drogurilor, pierduse rolul. Iar de atunci nu mai ştiu nimic de el, asta pentru că fusesem împreună pentru două săptămâni, apoi în mod misterios ne-am despărțit! Nu e ca şi cum l-aş fi urmărit. Doar că locuiesc într-un cartier, în care zvonurile circulă. Nu-l văzusem de doi ani, dar nici nu voiam. E de preferabil, să nu vorbesc despre asta, cel puțin, nu acum.

- Luați loc, îmi spuse avocatul, mă trezisem din gândurile mele, dar nu complet pentru că încă aveam efectul de Anthony. Nu-l suportam în preajma mea!

- Bună ziua, am şopti eu, încercând să par cât de calmă pot să fiu! M-am aşezat pe scaunul din stânga lui Anthony. Nici nu m-am sinchisit să-l salut, nu merita nici măcar asta. Mi-am ținut privirea spre avocat, gândul că persoana din dreapta mea era acolo, începu să-mi provoace greață.

Am reuşit să observ biroul îngust, mic şi modest al avocatului, în stânga peretele era acoperit de o bibliotecă înaltă şi plină de cărți aranjate la linie, probabil erau în ordine alfabetică. Iar peretele din dreapta era gol, biroul se afla, pe mijloc, chiar în fața ferestrei, acoperită de nişte jaluzele gri.

- Bună ziua, domnişoară Evans.

- Sper că nu v-am făcut să aşteptați foarte mult, m-am scuzat eu, încercând să-mi țin tonul vocii normal. Am auzit cum Anthony îşi drese gâtul.

- Deloc. Aş dori să încep, ni se adresă ferm avocatul, care părea să aibă emoții. Domnul Chad Taylor, avea o alură serioasă, privea neclintit dosarul din fața lui. Avea în jur de 50 de ani, nu puteam aprecia cu exactitate, nu prea mă pricepeam la asta. Însă părul şi barba albă îl cam dădeau de gol, ochii negri erau singurul punct de culoare de pe fața lui. Bătea uşor cu vârfurile degetelor pe suprafața biroului.

- Chad, eu nu înțeleg ce caută ea aici, când eu sunt singurul nepot al bunicii mele, l-am auzit pe Anthony spunând răspicat.

Ha! Ea?Eram ea? Nu că nu aş fi avut un nume!