O zi poate schimba totul

Capitolul 14

ANTHONY

- Porneşti? Sau aştepți ca idioții ăia să se întoarcă?

- Nu, cred că ți-a ajuns.

- Atunci ce aştepti?

- Ştii, îmi aruncă o privire nedumerită. Avea nişte ochi de cățeluş, aveam impresia că imediat va plânge.

Ce uram cel mai mult? Era să văd o femeie plângând, aveam o sensibilitate aparte! Deşi nu cedeam, dar încercam ca lucrurile să fie mai uşor de digerat pentru ele.

- Dacă nu vorbeşti, nu am de unde să ştiu.

Aplecă uşor privirea, nu îndrăznea să se uite la mine.

- Eu,..eu nu am...ştii.

Băuse ceva? Sau unele femei aşa comunică.

- Ce nu ai? am întrebat nedumerit.

- Ah, bine! Am să spun! Eu nu am permis, ştiu să conduc, de fapt nu ştiu, că am învățat acum doi ani de la tatăl meu, dar nu am mai condus de atunci! Na, am spus-o! Nişte lacrimi i se scurse pe obraji.

Nebuna! Avea de gând să se urce la volan fără să aibă permis! De ce naiba ar face o nebunie de genul acesta?

Nu plânge! Mă dureau îngrozitor coastele, maxilarul şi buzele. Trebuia să ajung acasă, de fapt nu aveam un astfel de loc. Nu puteam să țip la ea, deşi as face-o!

- Să ne calmăm întâi. Chiar mă bucur că nu ai permis, măcar mustangul meu a scăpat nevătămat! am râs eu, iar ea mi-a aruncat o privire înțepătoare, dar a şi zâmbit.

- Trebuie să ajungi acasă! Eşti rănit! Iar eu nu sunt în stare să conduc o maşină!

- Înainte de a face o criză de nervi, ah, am încercat să mă ridic. Dă-te jos! Conduc eu..

- Nici vorbă! Nu poți să conduci în situația asta! se panică ea.

- Şi ai o altă idee, dulceațo?

- Am putea rămâne aici..

- Da şi dimineață să ne trezim înconjurați de paparazzi şi eu zăcând.

- Nu! Atunci să chemăm un taxi sau un prieten!

V. ! Ea e singura care m-ar putea ajuta. Dar Sofia era aici, nu ştiu de ce, dar deocamdată nu aveam chef de o întâlnire între cele două.

Dean!

- Îl sun pe Dean.

Mi-am căutat telefonul în sacou, m-ai uitat după numărul lui în agendă!

- Dean, am nevoie de ajutor!

- Ce naiba ai mai făcut?

- O să-ți spun. Suntem în parcarea din spate, vino cât de repede poți. Ia un taxi!

- În regulă, voi fi acolo!

I-am închis. Acum urma să stau închis într-o maşină cu o nebună, cu dureri groaznice, mai şi sângeram.

- Vine?

- Da. Sper să ajungă cât mai repede.

Am stat o jumătate de oră, aşteptându-l pe Dean, care apăruse într-un final, deschise uşa Sofiei.

- Deranjez? Ce naibaa..făcu ochii mari când mă văzu.

- O să-ți explic! Sofia lasă-l pe Dean să conducă.

Dean se urcă la volan.

- Unde mergem?

Bună întrebare. La apartamennt nu puteam să merg, sigur V. era acolo. Unde a stat bunica mea, erau părinții mei, nu eram tocmai bine primit acolo.