O zi poate schimba totul

Capitolul 62

Mă priveam în oglindă, rana deasupra arcadei şi vânătaia din josul obrazului erau încă proaspete. Knife aflase de gafa făcută de mine şi a venit personal să mă învețe minte.

Speram ca vreodată să uit acea imagine din capul meu, pentru că era precum un coşmar.

În seara de dinainte

- Vrei să-mi strici toate planurile? Lasă că te învăț eu minte..îşi desfăcu cureaua de pantaloni, apoi mă privi cu furie.

- Nu, te rog!

Eu eram aşezată pe podea.

- Nu am vrut să îi fac rău!

- Ai lovit un om important eşti conştientă de asta?

- Da, tremuram întruna, dar nu vreau să fac asta, m-am bâlbâit eu, te rog faci orice altceva, servesc la mese, dansez, doar să nu trebuiască ca acei bărbați să mă atingă.

- Nu scapi atât de uşor, am să te învăț eu cum trebuie să te comporți!

- Nu, te rog..am început să plâng isteric, în timp ce el m-a lovit cu cureaua.

- Pe mine, nimeni niciodată nu mă face de râs, nesuferito!

***

Imaginea mi-a venit repetitiv în minte, întreaga noapte. Iar acum că mă priveam în oglindă şi îmi vedeam rănile, mi-am dat seama că de fapt eu am mai multe răni în suflet, nevindecate şi adânci.

Iar aceste răni erau contribuția lui Anthony Edwards, eram hotărâtă, dacă vreodată aveam să scap din mâinile lui Knife, nu mai voiam să ai nimic de a face cu idiotul de Anthony, îmi făcuse atât de mult rău şi plăteam din cauza lui, iar fiecare bătaie, pe care o primeam era din vina lui.

Mi-am aşezat un plasture pe rana de deasupra arcadei, iar vânătăile de pe corp nu aveam cum sa le ascund, pe lângă cea de pe obraz, mai aveam pe spate, simțeam cum mă doare, de la cureaua acea idioată şi de pălmile lui.

***

ANTHONY

- Sigur nu vreți să intru cu dumneavoastră? am întrebat-o eu pe mătuşa Jennifer, care coborî din maşină.

- Nu, merg pe jos, nu vreau să ştie că v-am adus aici, trebuie să vorbesc cu el.

- Ai grijă de tine, dacă nu ieşi în jumătate de oră, intrăm după tine, spuse James.

- Aşa facem.

Era o după-masă noroasă, toamna era spre sfârşit, speram ca mătuşa Jennifer să rezolve ceva, să o recuperăm pe Sofia, deşi habar nu aveam cum va face asta.

Am aşteptat aproape cincisprezece minute în maşină, fără ca eu şi James să schimbăm vreo vorbă, era şi de înțeles. Nu voia să vorbească cu mine, mă vedea principalul vinovat în situația în care era Sofia, la fel mă simțeam şi eu, dar nu mi-am dorit să o răpească şi să se întâmple aceste lucruri. Eram disperat, îngrijorat, speriat şi exasperat, deoarece voiam să o ştiu pe Sofia în siguranță, să ştiu că e bine şi nu voi avea răbdare până nu va fi aşa. Trebuia să-l găsesc pe Knife să îi dau banii.

Jennifer se apropie cu paşi mărunți spre noi, am ieşit amândoi din maşină.

- Ți-a spus unde e Sofia? am întrebat eu repede.

- Ştie ceva? adăugă James.

- Nu e aici, femeia, care îl ajută la curățenie şi mă cunoaşte, mi-a spus că nu vine decât într-o săptămână acasă, este plecat într-o călătorie de afaceri.