O zi poate schimba totul

Capitolul 26

ANTHONY

Ajunsesem de câteva minute la sala de evenimente, în a cărei grădină va avea loc cununia civilă, doar, pentru că așa am hotărât cu Sofia. Telefonul îmi vibră, primisem un mesaj.

- E nebună? am realizat apoi că strigasem în gura mare.

- Fiule, s-a întâmplat ceva?

- Nu, mamă. Adică da, mă întorc repede..

Cum naiba i-a trecut prin minte aia ei strălucită să se răzgândească tocmai în ziua nunții? Și eu dacă îi spun că e nebună, nu mă crede. Am alergat până la mașină și m-am îndreptat direct spre casa Sofiei, sunând-o, dar nu răspundea. Chiar credea că va scăpa de mine? Ah, Sofia, să nu faci vreo tâmpenie, să spui cuiva adevărul.

- Răspunde, Sofia! Nu-mi pune nervii la încercare, că nu știi de ce sunt în stare. La naiba, acum am început să vorbesc singur?

Am lovit volanul cu pumnul. Unde putea să fie? Am format repede numărul de telefon al lui Nick, poate el putea să mă informeze.

- Nick, unde e Sofia?

- Chiar voiam să te sun, Sofia a..plecat.

La naiba!

- Unde?

- Nu știu, nu am mai găsit-o în camera ei, voiam să-i fac niște poze înainte să plecăm și când am intrat, nu era..

Sofia, dacă din cauza ta voi apărea pe prima pagină a ziarelor, cum că am fost părăsit la altar, atunci cu siguranță nu vei rămâne nepedepsită.

Eram atât de furios!

- Nu știi unde ar putea să fie?

- Aș avea o idee, este un parc în cartier, îl știi?

- Da.

- În spatele parcului, unde sunt copacii, este o bancă între copaci, când e supărată merge acolo, ca să fie departe de familie și de toată lumea.

- Mersi, frate.

- S-a întâmplat ceva? De ce a fugit?

- Nu, cred că au copleșit-o emoțiile, mi-a trimis un mesaj și după aceea nu a mai răspuns la telefon.

- Găsește-o și ține-ne la curent cu ce se întâmplă.

- Nick, mai știe cineva că lipsește?

- Nu, doar eu.

- Te rog, fă în așa fel să nu afle nimeni, spune că e la baie, păzește ușa. O voi găsi repede.

- Bine, vă acopăr eu. Doar găsește!

- Mersi, frate. O voi găsi!

Am parcat undeva la marginea parcului și a trebuit să-l străbat în fugă pe tot, până am ajuns în zona copacilor, dar erau foarte mulți, aș putea să o numesc chiar o mică pădurice. Unde ești Sofia?

- Sofia? am început eu să strig și atunci am zărit-o, era așezată pe o bancă între mai mulți copaci. Arăta minunat, aranjată, părea de pe coperta unei reviste. Dar părea foarte tristă și oarecum presimțeam că eu aveam o vină sau poate Ray, o fi venit să o vadă?

M-am apropiat de ea cu pași rapizi.

- Ce naiba faci aici, Sofia? Ar trebui să fii la sala de evenimente! Nu în parc, stând pe o bancă, aiurea. Parcă aveam o înțelegere..Nu poți să renunți acum! am început eu să turui, eram atât de furios pe ea, dar m-am oprit când i-am întâlnit privirea, plângea.