O zi poate schimba totul

Capitolul 21

ANTHONY

Stabiliserăm cu avocatul că nunta va fi la începutul lunii iunie, deci mai aveam o lună şi două săptămânii, iar el se va ocupa de toate cheltuielile. Se pare că bunica mea le organizase toate, ne lăsase o listă cu ce trebuie să facem şi unde trebuie să mergem, pentru a ne organiza nunta. Ideea asta nu mă prea încânta, dar îi promisesem Sofiei că nu o voi lăsa baltă, atâta timp cât nici ea nu o va face. Până la urmă era un contract şi trebuia să-l respectăm.

Împreună cu avocatul am plecat spre o sală de nunți renumită în Boston, care avea ieşire spre grădină, aşa că vor fi şi câteva mese afară. Aici am întâlnit-o pe doamna Joyce, care se ocupa de organizarea nunții, aşa că nu trebuie de cât să alegem din variantele ei. Lucrurile astea, să fiu sincer, mă plictiseau. Chiar nu-mi păsa cum va fi nunta, doar să fie, să pot lua moştenirea aia, să scap de idioții ăia de şantajişti.

Ne adusese un catalog cu flori, unul cu torturi şi tot aşa. Am lăsat-o pe Sofia să aleagă, iar eu am ieşit să văd grădina, de fapt, să ies la aer. Era un pic mai răcoare, dar în iunie sigur va fi cald.

După ce m-am plimbat câteva minute, m-am aşezat pe un scaun şi priveam copacii înfloriți, erau interesanți, chiar era un loc plăcut în care să-ți organizezi nunta.

- Am terminat, domnul Chad a plecat, am auzit vocea Sofiei în spatele meu.

- Bine, m-am întors spre ea. Îți place aici?

- Nu contează..până la urmă e doar un joc.

- Da. Doar am întrebat. Te duc acasă?

- Dacă ai timp, da.

- E vreo problemă?

- Nu, ce ar putea să fie?

Vorbele tale tăioase spun altceva. Se supărase că strigasem la ea? Sau acum care era problema?

M-am ridicat de pe scaun şi m-am apropiat de ea.

- Sofia, dacă vrei să-mi spui ceva, ce nu îți convine, poți să-mi spui. Trebuie să fim amici, măcar.

Suna ciudat. Dar îmi doream să mă înțeleg cu ea, să nu mai fie aşa de copilăroasă şi să mă asculte. Mai ales că voiam o carieră în actorie, iar la toate evenimentele publice va trebui să vin cu soția, care ar trebui să aibă un comportament adecvat. Dar ea pare un caz pierdut!

- Sunt bine. Doar că nu am răbdare să organizez nunții, iar toate astea mi se par prea mult. Chiar nu pot să fac asta, Anthony. Să mint o țară întreagă, ba chiar o lume întreagă.

- Ascultă-mă, nu e vina noastră, nu noi am cerut asta. Audrey ne-a obligat şi îi împlinim ultima ei dorință. Un an de zile va trece foarte repede. Cât ai clipi!

- Ştiu, dar o să frângem atâtea inimi, când nu ne vor mai vedea împreună. Părinții noştri, prietenii noştri..Cum ne vom preface tot timpul?

- Simplu. Ne vom imagina că jucăm un rol într-un film. Ne vom descurca, nu-ți face griji. Nimeni nu îşi va da seama.

- Bine. Dar mai avem o problemă!

Alta? Presimt că fata asta îmi va face numai probleme. Dacă ar fi trebuit să aleg pe cineva, ca să joace rolul acesta,  sunt sigur că ea nici nu ar fi fost pe lista mea.

- Care? am întrebat-o curios.

- Părinții tăi?

- Ce e cu ei? Probabil nici nu le pasă.

- Aş fi aşa sigur. Au fost de dimineață la mine acasă. S-au întâlnit cu ai mei. Mama ta m-a rugat să te aduc la cină la ei în seara asta.