O zi poate schimba totul

Capitolul 78

SOFIA

Nu aveam puterea să mă mișc, era atât de bine în brațele lui, inima îmi bătea cu putere, la fel şi a lui, aș fi vrut să țip în gura mare „Îndrăznește, Anthony!", dar eram conștientă că asta ar fi doar pe moment, iar toate lucrurile, care s-au întâmplat între noi se vor răsfrânge asupra relației noastre, iar eu aveam nevoie să cred în el și în iubirea lui, să știu că nu mă minte.

Când eşti mințit, îți este din ce în ce mai greu să îți recapeți încrederea în acea persoană. Dar acum în acest moment, privindu-l fix în ochii lui căprui.

Îi simțeam respirația pe buzele mele, dar ce ne oprea? Eram aproape unul de celălalt şi era evident că ne iubim. Însă ce aşteptam? Eu una, aş fi vrut să o facă el şi nu eu. Poate pentru că în momentul de față aveam mai multă încredere în el, decât în mine, însă nu suficientă.

Mă aduse mai aproape de el şi mă sărută pe frunte, iar eu m-am cuibărit lângă el, stând cu capul pe pieptul lui. Am stat aşa minute bune, fără să ne spunem nimic. Era perfect! Nici nu aveam nevoie de cuvinte, tăcerea era şi ea o formă de comunicare. În brațele lui, mă simțeam acasă, în siguranță, acolo unde îmi era locul, dar asta mă făcea şi mai confuză.

***

Am strâns pătura şi coşul, pe care le-a cărat şi ne-am îndreptat spre casa părințiilor mei, care era foarte aproape. Am luat-o la pas, unul lângă celălalt, Anthony îşi strecură degetele printre ale mele şi mă luă de mână, l-am lăsat.

Nu am scos niciun cuvânt până în fața casei alor mei.

- Nu intri? l-am întrebat eu.

- Hh, nasul i se încreți. Nu cred că ar fi potrivit..încă nu ne-am încheiat conturile.

- Mama ar fi încântată să te vadă!

- Sunt sigur, dar nu pot să spun acelaşi lucru şi despre tatăl tău, încă mă ținea de mână, era atât de plăcut.

- Nu treci pe la ai tăi?

- Vii cu mine? îmi zâmbi el..

- În calitate de?

- De Sofia, îmi răspunse prompt, femeia pe care o iubesc.

- Doar dacă intri şi tu cu mine în casa părințiilor mei!

- Joci murdar, Sofia!

- Cred că jucăm acelaşi joc, am râs eu.

- Şmecheră mică, m-a ciupit de obraz într-un mod plăcut. A lăsat coşul jos şi m-a prins cu ambele mâini de mijloc şi mă trase spre el.

- Ne poate vedea cineva! am strigat eu, privind în stânga şi în dreapta.

- Şi? ridică din umeri. Ne ascundem de cineva? îmi trase din ochi.

- Nu, dar suntem în fața caselor părințiilor noştri, iar dacă ne vor vedea împreună, nu vor înțelege ce se întâmplă!

- Vor înțelege că doi prieteni stau de vorbă..zâmbi el.

- Anthony! am început să râd.

- Ce e atât de amuzant?

- Totul, zici că suntem un cuplu de adolescenți, care se tem să fie văzuți de părinți.

- Sincer? râdea şi el. Mi-e teamă că tatăl tău te va închide într-un turn şi nu mă va lăsa să te salvez.

- Eh, poate că nu eşti tu prințul, care trebuie să o facă.

- Nu am nicio îndoială că sunt eu, dar e mai bine să te țin în brațele mele să te apăr.

- Dar de tine, cine mă apără? l-am privit cu ochii mari.