Capitolul 13

11.8K 593 10
                                    

SOFIA

Încă mă simțeam ruşinată. Nici nu se întâmplase asemenea lucruri între noi şi nici nu aveau să se întâmple!! Cum naiba o să scap de lighioana asta? Mă rugam să nu apară vreun ziar cu cererea în căsătorie sau cel puțin Ray să nu îl vadă!

Mai bine îi spun adevărul, adică pe jumătate. Sofia, ce tot vorbeşti? Nu poți să spui nimănui, Audrey a cerut asta, măcar atât poți să faci!

Mă târî afară, prin ieşirea din spate, acolo parcase maşina, probabil ca să iasă fără să fie văzut, în față erau paparazzi şi nu am fi scăpat. Aici nu aveau cum să intre, era proprietate privată.

- Dă-mi drumul la mână! Cred că pot să păşesc şi singură!

Tocuri nesuferite!!

Se opri brusc, ținându-mă în spatele lui, aproape că m-am lovit de el.

- Auch! Puteai să mă anunți sau să nu mergi cu viteză. De ce te-ai oprit?

Se uita la ceva, am privit în jur apoi în față, unde era maşina lui, fusesem printre ultimii care am plecat, iar în spate nu erau multe maşini parcate, toți au mers pe la intrarea din față.

Erau doi oameni, solizi, aşezați pe capota maşinii. Să vadă ei dacă fac ceva cu maşina, că la cât de mult îşi iubeşte minunăția, ar fi în stare să-i omoare. Probabil erau nişte prieteni de-ai lui!

- Cine sunt ăia? am întrebat eu.

- Sofia, intră în clădire! Acum!

- Anthony..am şoptit eu, mă speria.

- Intră! Acum! Tonul lui era grav. Îmi inspira frică. Cei doi ne zăriră şi se apropiară!

- Femeie! Pleacă! Şi închide uşa!

Zis şi făcut. Am alergat încercând să nu mă împiedic. Am intrat şi am închis uşa după mine. Cu ce naiba să o închid, nu avea cheie!! Am mers pe coridor şi m-am închis în baie. Sus era un geam, însă nu ajungeam să văd. Am tras măsuța dintre chiuvete, pe care era aşezat un ghiveci cu flori, am pus-o sub geam şi mi-am dat jos tocuri. M-am urcat, eram curioasă să văd ce se întâmplă. Sper să nu îmi facă vreo farsă! Că nu mi se părea amuzant. Vedeam perfect toată scena.

În ce eşti încurcat Anthony Edwards?

ANTHONY

Cum naiba avuseseră curajul să vină aici? Spre ghinionul meu, parcarea era goală, nici urmă de oameni. Îşi trimise gorilele după mine! Nu eram fricos de fel, mai încasasem bătaie de la idioții ăştia, ştiam că nu se joacă. Ultima dată m-au băgat în spital.

- Tony, aşa îți tratezi prietenii? Cine era domnişoara? O nouă cucerire? îmi trase cu ochiul, gorila cea mai mare, Sky. Era un tip solid, fața îi era acoperită de barbă şi sprâncele stufoase. Celălalt era mai scund, dar din câte îmi amintesc are nişte mâini grele, nu degeaba era poreclit Punch. Avea părul scurt şi de data asta era barbierit.

- Nu e treaba voastră!

- S-ar putea să fie..îmi zâmbi Sky.

- Knife nu ştie să vină singur? Şi-a trimis din nou gorilele?

Scoase din buzunar un cuțit şi se juca cu el.

- E cu noi, râse el.

Knife, era unul din coşmarurile mele, greşeala mea principală. Era un cămătar dur şi foarte priceput, luasem mulți banii de la el pentru a-mi procura drogurile, acum doi ani, îi plătisem jumătate din sumă, după ce am intrat de două ori în spital din cauza bătăii, apoi mi-a mai dat un an la dispoziție, dublând suma. Deci trebuia să dau din nou aceeaşi sumă, dar nu aveam de unde să scot atâția bani.

O zi poate schimba totulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum