O zi poate schimba totul

Capitolul 66

- Deschide uşa, te rog, Sofia. Mi-am cerut scuze, îi auzeam glasul lui Alec, din spatele uşii.

Am plâns întruna de mai bine de o oră, simțeam că nu mai am lacrimi, dar tot puteam să plâng. Mii de emoții mă încercau în acest moment, eram tristă pentru că eu şi Anthony nu eram făcuți unul pentru altul, eram furioasă pe el şi pe Alec, eram îndrăgostită de Anthong şi îmi era teamă că îl alung şi s-ar putea să nu mai avem vreo şansă. De ce mă agățam ca o fraieră de o şansă, care ar putea fi?

Era şi vina mea, intrasem în acest joc fără să fiu conştiientă de lucrurile, care ar putea să se întâmple. Trebuia să îl uit pe Anthony, să-l scot cu forța din inima mea şi să nu-l mai las să intre în viața mea.

Trebuie să fiu puternică şi să-l dau uitării!

- Sofia, te rog, am greşit şi sunt conştiient de asta, dar voiam doar ca familia ta să ştie că eşti bine!

Eram nedreaptă cu Alec, el mă ajutase, deşi eram o necunoscută. Îi eram datoare! Dar fără să aibă intenția de a o face, m-a trădat..l-a sunat pe Anthony, deşi ştia că nu voiam să o facă.

***

După ce mă calmasem, Alec mă lăsase să mă îmbrac pentru a ieşi la o cină de ziua mea. Mi-am luat o rochie de un roz pal, până la genunchi, pe corp şi o pereche de pantofi stiletto crem. Mi-am luat şi un sacou de aceeaşi culoare, deoarece eram în mijlocul lunii noiembrie şi era foarte rece.

Am coborât şi la culmea, eu îl aşteptam pe Alec, care nu era gata încă. Am văzut pe măsuță florile, pe care le-am primit de la Anthony, erau frumoase. Ce vină aveau ele? Melancolia mă cuprinse şi am aşezat florile într-o vază găsită într-un dulap din bucătărie.

Ce era asta? Un plic roşu, ca şi trandafirii, se zări printre ei. L-am luat şi l-am desfăcut. În el era un bilețel, l-am despachetat.

La mulți ani, iubito! Iartă-mă şi te rog lasă-mă să te iubesc! Pentru mine tu eşti motorul inimii mele.

La naiba, lacrimile o luară la vale. Îl iubeam, dar îmi era teamă că ar putea să fie din nou o păcăleală din partea lui, să-mi calce în picioare toată dragostea mea. Nu, nu puteam să îl las să-mi facă asta! Trebuia să fiu puternică!

Am mototolit bilețelul, apoi plicul, dar am simțit că mai e ceva în el. L-am deschis şi am văzut, un..un INEL!

M-am aşezat pe scaun, la naiba şi machiajul, cred că mi s-a şters de la atâta plâns. Pe cine încercam să păcălesc? Nu eram fericită..

Am mai căutat un bilețel sau ceva care să explice prezența inelului. M-am uitat la mâna stângă, verigheta..mi-o luase Knife, era la el! Dar tot nu înțelegeam, de ce Anthony a pus acel inel! Credea că mă voi întoarce la el cu brațele deschise să-l ajut să-şi obțină banii? Greşea amarnic, nu mai voiam nimic de la el. Am pus inelul înapoi în plic şi l-am aşezat pe masă.

- Eşti gata? am auzit vocea lui Alec din spatele meu.

Mi-am şters lacrimile.

- Da, m-am întors spre el. Sunt pregătită să merg acasă, am spus eu hotărâtă.

- Acum seara?

- Dacă se poate, ştiu că mi-ai pregătit o supriză..dar nu mă simt comfortabil să sărbătoresc, aş vrea să fiu acasă de ziua mea, alături de părinții mei.

- Sofia, eu mă bucur că-ți doreşti asta, deşi m-am obişnuit cu tine aici! Ok, fă-ți bagajele şi pornim.

Am luat plicul de pe masă, împreună cu biletul mototolit.