O zi poate schimba totul

Capitolul 87

Eram atât de entuziasmată şi euforică. Mâine prietena mea cea mai bună şi fratele meu urmau să se căsătorească. Iar acum eram înconjurați de oameni minunați.

- A spus da! țipă Anthony, sărutându-mi obrajii, iar Nick îl bătu pe umăr.

Am petrecut acea zi până spre seară împreună.

- Eşti nebună! se criză Darla. Pe bune, normală nu ai cum să fii..

- Darla, am râs eu.

- Cum să faceți nuntă într-o săptămână? M-ai urechat pe mine pentru o lună, iar acum trebuie să pregătim totul într-o săptămână. Clar eşti nebună!

- Da, sunt nebună după Anthony! Am fi făcut-o mâine, dacă nu era nunta voastră! am zis eu serioasă.

- Comico! Haha..nu înțeleg cum vei reuşi să organizezi într-o săptămână când tu ai fost stresată o lună pentru nunta mea.

- Darla, mă mărit a doua oară cu Anthony. Ar fi bine şi dacă am fi doar noi doi şi ofițerul stării civile.

- Ai dreptate. Important e că vă iubiți.

- Sofia, putem vorbi o clipă? se apropie mătuşa Jennifer de noi.

- Nu cred că..

Darla mă prinse de mână şi îmi dădu de înțeles să vorbesc cu Jennifer, doar dintr-o privire.

- Eu merg să văd ce face Nicholas, se scuză ea pentru a ne lăsa singure.

Tăcerea se lăsă între noi, nu aveam ce să-i spun, era mama mea, dar nu simțeam asta.

- Sofia, ştiu că ne e greu să comunicăm după tot ce s-a întâmplat, dar vreau să îți spun totul, să nu existe secrete între noi.

- A trecut, ok?

- Da, dar încă această poveste acolo şi te doare. Vreau să vorbim deschis, să ne spunem lucrurile pe față. Te rog!

- Bine, să mergem în bucătărie, acolo va fi mai linişte, având în vedere că toată lumea e în grădină.

- Să mergem..

Jennifer mă urmă. Trebuia să recunosc, aveam emoții şi simțeam acea durere prezentă, deşi azi era una dintre cele mai fericite zile din viața mea şi ar fi trebuit să trec cu vederea, nu puteam.

Ajunse în bucătărie, unde nu era nimeni, puteam vorbi în linişte.

- Spune, m-am proptit de blatul de la bucătărie. Te ascult!

Poate eram prea dură şi poate ar fi trebuit să o văd ca pe o mamă, să-mi fie milă de ea, dar nu-mi era şi uneori chiar mă învinovățeam pentru asta. Oare moşteneam răutatea lui Knife? Sau pur şi simplu nu puteam.

Se sprijini şi ea de blatul din bucătărie, lângă mine. Ne era greu să ne privim exact în ochi şi aşa i-ar fi fost mult mai uşor să comunice.

- L-am iubit pe Zayn, din tot sufletul, a fost cea mai frumoasă greşeală a mea. Nu-mi pare rău că l-am întâlnit, altfel tu nu erai. Şi chiar dacă relația noastră nu a mers pe făgaşul normal, vreau să ştii că te-ai născut din dragoste.

- Nu m-am îndoit de asta..

- Şi nici să nu o faci. Am ales să nu îi spun de tine, pentru că el venea dintr-un anturaj, în care nu am vrut să creşti.

- Dar de ce nu ați încercat să fugiți? Să fiți doar voi doi şi eu?

- Sofia, dacă ar fi fost atât de simplu..când am rămas însărcinată aveam aproape 17 ani. Tatăl lui m-a avertizat că nu îl va lăsa să-şi piardă timpul cu o puştoaică, aşa cum mă considera şi mi-a spus că atunci când Zayn se va plictisi de mine mă va pune să lucrez în barurile, pe care le dețineau atunci. Ce puteam să cred la vârsta aceea? Mi-a fost teamă când am aflat că sunt însărcinată şi am preferat să nu am încredere în Zayn. M-am lăsat înfluențată de tatăl lui, de părinții mei şi de anturajul lui. Am fugit..de el, în loc să lupt pentru el. Iar acum a fost prea târziu, a spus ea cu lacrimi în ochi. Crede-mă, l-am iubit cum nu am iubit pe nimeni şi am sperat întotdeauna, oarecum, că ne vom reîntâlni şi ne vom împăca. Am ajuns prea târziu..lacrimile nu o mai lăsau să vorbească.