O zi poate schimba totul

Capitolul 17

ANTHONY

- Ce am să te pun eu cu botul pe labe, iubito! am strigat în urma ei, dar nebuna trâti uşa.

Habar nu avea ce o aştepta în casă. Trebuie să o fac să se căsătorească cu mine, altfel nu voi obține banii, iar fără ei voi fi terminat!

Am păşit şi eu în urma ei, intrând în sufrageria aglomerată. Se pare că ziarul de dimineață şi dormitul peste noapte în casa Evans au făcut lucrurile să se zguduie. Iar părinții Sofiei aflaseră totul, adică ceea ce trebuia, că eu şi fiica lor suntem îndrăgostiți unul de altul şi că ne vom căsători curând. Acum urma să-mi dovedesc talentul actoricesc.

Nicholas era aşezat pe canapea lângă mama lui, tatăl Sofiei stătea pe cealaltă canapea singur, citind ziarul, pe care era o poză cu mine şi Sofia pe prima pagină. Sofia era palidă, stătea în picioare, ca o adolescentă care tocmai întârziase o oră peste ora stabilită şi urma să fie pedepsită. Îmi aruncă o privire săgetătoare, când am închis uşa şi m-am apropiat de ea cu un zâmbet larg. Avea să iasă totul aşa cum speram!

- Cred că ar trebui să vă aşezați amândoi! ne spuse Charlene, mama Sofiei.

Unde? Mai era un loc liber lângă ea şi două lângă tatăl furios, nu prea voiam să am de a face cu un tătic înverşunat, mă bazam pe mama-soacră, care ştiam că mă idolatriza şi că va face orice ca fiica ei să fie soția mea. Cât despre Nick, el era prietenul meu, dar în acest moment mă privea ca pe cel mai mare duşman, nu mă voia în preajma Sofiei. Ştiam! Mi-o repetase de atâtea ori!

- Stăm bine aşa, am zis eu, iar Sofia mă împuse cu o privire, cred că voia să-mi țin gura, dar îmi era greu..mai ales pentru că nu-mi păsa de ce se întâmplă.

- Mamă, tată, dați-mi voie să vă explic, lucrurile nu stau chiar aşa..

- Gata! James scoase un țipăt, care ne făcu pe toți să fim atenți. Îşi împătură ziarul şi-l aşeză lângă el cu mişcări ferme.

Îl cunoşteam pe tatăl lor, James Evans, de mic, dar când fusese problema cu drogurile, mă privea altfel şi nu prea schimbasem vreo vorbă!

- Tată..spuse Sofia cu teamă. Nu ştiam relația dintre ei doi, dar din câte îmi zisese Nick, Charlene era cea mai cicălitoare, James aproba sau dezaproba.

- Sofia, să nu încercăm să fim penibili, voi discuta foarte clar şi cu tine. Acum vreau să vorbesc cu domnul Edwards. Du-te şi îmbracă-te!

- Dar..

- Vorbim între patru ochi după aceea.

Sofia mă privi cu subînțeles, adică să am grijă ce spun! Şi îşi mişcă fundul bombat, pe care acum îl observam perfect, chiar şi prin cartiganul pe care îl purta. Până la urmă era şi ea o puicuță, nu?

- Te rog, pofteşte în biroul meu, mă îndrumă James cel furios, râdeam în sinea mea, mă gâdeam ce rol i s-ar potrivi, James cel sălbatic, e prea mult. Nu, ştiu, James, tăticul războinic!

- Sigur, domnule, am zis eu cât de politicos am putut, deşi nu-mi stătea în fire să ascult de alții.

Avea un birou modest, o încăpere medie, patru pereți, o podea şi un tavan. Era un birou din lemn masiv, stejar probabil, nu mă pricepeam la mobilă, cu multe acte pe el, chiar în stânga uşii, în spatele biroului era o bibliotecă pe tot peretele, iar în față două scaune tapițate. Fereastra din fața uşii, era mare şi avea jaluzele, crem. Iar pe peretele gol din dreapta, din fundul biroului, era o mică canapea. Cu siguranță când Charlene nu avea chef de el îl culca pe canapea.

- Ia loc, mă îndemnă el, aşezându-se pe scaunul din spatele biroului. M-am aşezat şi eu pe unul dintre cele două scaune din față.

- Mulțumesc! Privirea mi se fixă pe acel spațiu dintre jaluzele, vedeam perfect casa bunicii, în care probabil acum locuiau părinții mei.