O zi poate schimba totul

Capitolul 75

Eram pe una din plajele oraşului Boston. Soarele se reflecta în ocean, briza îmi descâlcea buclele de păr, nisipul mi se strecură printre degete, din cauza sandalelor joase. Era o dimineața plăcută, liniştită. Mi-am adus aminte de plimbarea şi discuția noastră din luna de miere, pe plaja din Rio de Janierio. Îmi era rece, aveam brațele goale şi deşi eram în luna iulie, dimineața pe malul oceanului era destul de răcoare. Mi-am frecat cu pălmile brațele, pentru a mă încălzi. Era superb peisajul, atât de aproape şi nu veneam aproape deloc aici.

- Ți-e rece? mă întrebă Anthony.

- E ok.

Mi-a aşezat jacketa lui pe umeri. Parfumul lui îmi înăbuşi nările, acum era şi pe pielea mea.

- Ne plimbăm? o luă el înainte şi eu l-am urmat repede.

Ne plimbam amândoi, fără să scoatem vreun cuvânt. Era o tăcere profundă, dar parcă nu aveam nevoie de cuvinte, nu era deloc stânjenitoare situația.

- Opreşte-te! se întoarse spre mine brusc. E perfect aici!

- Ce e..perfect? m-am panicat eu. Inima îmi bătea cu putere, ce avea de gând să facă?

- Ai să vezi, mă întoarse cu fața spre ocean şi apoi se aşeză în stânga mea. Îmchide ochii.

- De ce?

- Ai încredere..n-am să te înec! chicoti el.

- Haha, am închis ochii.

- Simți vântul?

- Da...

- Simți mirosul oceanului?

- Hh..da.

- Auzi zgomotul valurilor?

- Da..

- Simți cum razele soarelui îți ating corpul?

- Da..

Îmi luă mâna stângă şi mi-o aşeză pe corpul lui.

- Simți cum îmi bate inima?

- Da..respirația îmi era sacadată.

- Unele lucrurile le auzi şi le simți şi crezi că sunt acolo. Aşa e şi ceea ce simt eu pentru tine, Sofia. Poate că nu vezi, dar o simți! Inima mea bate pentru tine.

Am deschis ochii, copleşită de cuvintele lui. Mă uitam la el, având încă mâna pe corpul lui.

- Ochii văd ce inima îşi doreşte să vadă. Eu te văd ca pe cea mai importantă ființă din viața mea, pentru că în inima mea eşti tu.

Tăceam..tăceam..nu puteam să scot vreun cuvânt.

- Priveşte cerul şi fă abstracție de la ocean, am făcut exact ce mi-a zis.

Era albastru, iar soarele strălucea.

- Acum priveşte oceanul şi fă abstracție de la cer.

Oceanul era de un albastru al mării. Iar soarele se reflecta în el, ca şi cum ar fi pictat, în valuri.

S-a furişat în spatele meu şi apoi mi-a prins umerii, şoptindu-mi în ureche.

- Bunica mea, Audrey, îmi spunea când eram un adolescent, că ea şi bunicul sunt ca oceanul şi cerul, se reflectă unul în celalălt cu bune şi rele, sunt două lumi diferite, care par că nu se întâlnesc, dar de fapt sunt un întreg. Dragostea dintre doi oameni e la fel, bărbatul e oglinda femeii pe care o iubeşte şi invers. Tot ea spune că cel mai important lucru într-o relație e..