O zi poate schimba totul

Capitolul 29

SOFIA

- Bănuiesc că ai încredere în ea, i-am spus eu, iar el a încuviințat din cap. Atunci spune-i adevărul, va înțelege, că ceea ce noi avem e doar un contract, iar ea va ține acest secret din iubire pentru tine, cum..

O fac şi eu, dar nu am putut să i-o spun în față.

- Cum ce?

- Cum ar face-o, am bâlbâi eu, persoana iubită.

- Sofia, eu am nevoie de banii aceia şi nu vreau ca lucrurile să se complice din cauza unei femei.

El se aşeză pe nisipul cald, făcând cu degetele mici cerculețe în el.

- Dacă te iubeşte va fi de acord, nimeni nu va şti sau afla, că o singură persoană ştie adevărul, m-am aşezat în stânga lui.

Nu-mi răspunse. Privea spre ocean, apoi îşi aranjă părul. Ascundea ceva, dar ce era să mai fac acum? Eram deja îndrăgostită de el. Singura soluție era să-i accept toate chestiile.

- Accept, am şoptit eu.

- Poftim? mă privi ca un copilaş.

- Accept, am accentuat eu.

- Ce anume? întrebă el, nedumerit.

- Să fim prieteni, amici.

- Nu eram? A început să râdă.

- Ba da, i-am zâmbit eu. Acum suntem prieteni oficiali.

- Mă bucur, sincer am nevoie de o amică, iar tu eşti pefectă pentru asta.

Da, perfecta de mine! Sunt perfectă pentru orice, doar să îți fiu iubită, nu! Ce prostii vorbeşti, Sofia? Trebuie să accepți asta pentru el, să fii doar o simplă amică, chiar dacă îți este greu să stai atât de aproape de el, dar îți va trece, nu?

- Şi eu mă bucur, doar aşa va merge acest joc, dacă acceptăm să ne înțelegem şi să fim deschişi unul cu celălalt.

- Ai dreptate, zâmbi el. Deşi cred că îți este greu să-mi fii amică!

Hh? Am auzit bine?

- Ah..am înghițit în sec. De ce? am întrebat în şoaptă.

- Pentru că mă urăşti!

- Ehh, nu chiar. Ştii, la urma urmei, nu e aşa de rău să fim prieteni, având în vedere că suntem soț şi soție!

- Bună asta! râse el.

- Mai ştiu să fac şi eu câte o glumă, mă simțeam mândră.

- Da, ai umor Sofia! zise el ironic.

- Vezi de ce nu ne putem înțelege!

- Ce am zis? părea nevinovat.

- Nimic! mi-am mutat privirea pe ocean.

- Pentru că te oftici prea repede, acela motivul neînțelegerii noastre.

- Scuză-mă? m-am uitat fix la el, care privea în spre ocean.

- Da, da tu! Țț, ştiu că e greu să recunoşti..dar pentru că acum suntem amici oficiali, trebuie să fiu sincer cu tine..

- Serios?

Începeam să mă înfurii, ce tupeu! El vorbeşte? Când e un nesuferit şi un idiot!

- Vezi şi acum eşti ofticată!

- Nu, nu sunt! Sunt doar ..deranjată de faptul că mă etichetezi fără ştii! Nici nu mă cunoşti!

- Ba da, eşti soția mea, cum să nu te cunosc? se abținu să nu râdă.