O zi poate schimba totul

Capitolul 47

După bătaia cu perne, ne-am împăcat și am explicat Sofiei situația cu mama, iar ea mi-a spus să-mi cer scuze față de ea, așa că am plecat spre bucătărie. Mama, bunica și mătușa Olive, pregăteau cina.

- Mamă putem vorbi puțin?

- Da, sigur, zise ea.

Am ieșit amândoi afară.

- Ce e?

- Îmi pare rău pentru mai devreme, chiar nu am vrut să te supăr sau să te jignesc, doar că eu consider că relația mea cu Sofia și tot ceea ce se întâmplă în ea ne privește.

- Știu, scumpule. Mie îmi pare rău că am intervenit, știu că sunteți tineri și că certurile sunt obișnuite, iar voi vă certați și întotdeauna e mai dulce împăcarea.

Da, a noastră a fost mai dureroasă, s-a petrecut datorită unei bătăi cu perna. Dacă am fi un cuplu cu adevărat, cred că am fi cel mai ciudat cuplu.

- Da, mamă, am zâmbit eu.

- Fiule, vreau doar să fii fericit, dar îmi doresc ca și femeia de lângă tine să fie la fel de fericită. Sunteți o pereche atât de frumoasă și vă potriviți. Străluciți unul în preajma celuilalt. Sunt fericită să vă văd așa.

Nu știam că așa suntem văzuți din exterior, nu am putut să mă văd pe mine și pe Sofia ca un cuplu potrivit sau frumos, ci doar un rol, pe care îl jucam fiecare. Dar avea dreptate, păream așa în fața lumii, deși noi nu ne iubeam, suntem actori buni.

***

Dormisem în seara aceea pe jos, pentru că nebuna se ferea de mine și a zis că noaptea trecută a fost o greșeală, iar ea nu își împarte patul cu mine. Dacă ar fi fost situația diferită, nu i-aș fi acceptat toate ifosele, dar așa nu prea aveam încotro, trebuia să accept, pentru singurul fapt, de a o ține lângă mine, pentru a-mi lua banii și să-mi plătesc datoriile.

Eu și Sofia, am ieșit să ne plimbăm prin împrejurimi, după micul dejun. La un moment dat, ne-am așezat amândoi pe iarbă. Ea purta o pereche de pantaloni scurți albi și un tricou roz, părul îi era desprins, iar în picioare avea teniși de ieri. Eu purtam o pereche de blugi și un tricou gri, cu aceeași teniși de ieri și eu.

- O să-ți murdărești pantaloni, dacă stai pe iarbă. Dacă vrei te țin în brațe, am zâmbit pervers, gândindu-mă doar la acel moment.

- Ai vrea tu! Nu contează, se înverzesc puțin. E așa frumos aici!

- Cu adevarat, e așa liniște, am continuat eu, iar ea a zâmbit, probabil îi citisem gândurile.

- Așa e..cerul e atât de albastru..iar natura atât de superbă. E un loc de-a dreptul minunat aici!

- Da, când eram mic și cineva mă supăra veneam aici, prin locurile acestea și mă așezat întins pe spate, privind cerul și formele norilor, m-am întins pe spate, iar Sofia a făcut și ea același lucru.

- Chiar e relaxant, uiți de viața cotidiană și de toate probleme ce implică asta.

- Da, dar pe atunci singurele probleme, pe care le aveam era cearta cu părinții sau bunici, din motive banale. Dar când am avut probleme cu adevărat importante, nici asta nu mă ajuta, uitam pentru câteva secunde, minute, poate chiar ore. Iar apoi te întorceai la viața de rahat, la probleme, datorii, certuri și așa mai departe, îmi țineam privirea spre cer.

- Închide ochii..îmi șopti ea, am privit-o și ea îi avea închiși.

- Ce?

- Închide-i!