O zi poate schimba totul

Capitolul 70

Te întrebi vreodată cine ești? Nu, pentru că știi răspunsul. Crești într-o familie, lângă niște oameni, pe care ajungi să-i numești părinții, le spui mamă și tată, iar ei te numesc fiică. Ai încredere în ei, deplină, aș fi spus eu până ieri, iar apoi totul se schimbă. Ajungi să te întrebi cine ești? Acum nu mai știu...Tatăl meu e un cămătar renumit, iar mama e mătușa mea. Deși pare atât de simplu, nu e, din contră e al naibii de complicat. Ura și dragostea s-au îmbibat în sufletul meu, le confund. De ce toate persoanele dragii mie m-au mințit? Sunt atât de incultă să nu înțeleg anumite lucruri? De ce totul se rezumă la minciună?

Ieri, după ce am aflat vestea, am colindat străzile, eram furioasă, supărată și plină de ură, de altfel și acum eram, dar am reușit să mă controlez. Nu am vrut să merg acasă, pentru că de fapt nici nu mai știam ce să numesc acasă. Până să mă căsătoresc cu Anthony, numeam casă, locul unde am stat cu presupusa mea familie, iar după, locul unde eu și Anthony am petrecut niște momente plăcute, dar și neplăcute. Dar acum..nu mai aveam nimic.

După tot scandalul de aseară, Jorge nu l-a lăsat pe Anthony să mă însoțească, pentru că nici nu am vrut să aud de el, iar acum eram într-un pat, dintr-un hotel, cu Jorge pe canapea. Așa va fi viața mea de acum înainte? Voi sta prin hoteluri și moteluri? Cu câte cineva pe canapea, să aibă grijă să nu-mi fac rău? E trist, că se gândesc că sunt atât de slabă, dar poate chiar eram. Loviturile veniră una după alta, fără să-mi dea timp să mă pregătesc și dacă mai urmau, atunci trebuiau să-și facă griji.

Cum aș putea vreodată să-l privesc pe Knife, ca pe un tată? Când eu vedeam în el un om, care mi-a făcut rău, care m-a lovit, care m-a vândut cu zâmbetul pe buze. Ce tată poate fi? Tatăl meu, James, nu m-a lovit niciodată, ba din contră m-a iubit și a fost atent cu mine, ba chiar m-a răsfățat, nu mi-am dorit niciodată un alt tată mai bun ca el. Dar nici măcar nu era, e unchiul meu, asta dacă nu și mătușa Jennifer e înfiată. Nicholas..nu e fratele meu! Timp de 21 de ani am fost mințită zilnic, cum au putut?

- Neața, l-am auzit pe Jorge, care căscă și se ridică de pe canapea somnoros, îl cred și eu, după ce a stat treaz aproape toată noaptea din cauza plânsetelor mele și a miilor de întrebări.

- Neața, am șopti eu, mi-am cuprins genunchii cu mâinile.

- Ești bine?

I-am aruncat o privire, din care speram să înțeleagă răspunsul meu, nu prea aveam chef de vorbă, mai mult de un dialog interior. Eram dezamăgită și supărată.

- Ok, vrei să mănânci ceva?

Am dat din cap că nu vreau.

- Sofia, telefonul lui Jorge sună.

El mă privi și apoi răspunse.

- Da. E bine, stai liniștit. Ești sigur? Îți trimit adresa. Ok.

Eram convinsă că vorbea cu Anthony, dar nu mai aveam putere să lupt.

- A fost Anthony, vine aici, are ceva să-ți spună.

- Serios? Mai e? Cred că ar fi mai bine să scrie fiecare pe un bilețel, de fapt nu le-ar ajunge, pe un caiet și citesc mai târziu, m-am îndreptat spre toaletă și am trântit ușa după mine.

Acum ce naiba mai era?

***

ANTHONY

- Ai vorbit cu Jorge? mă întrebă Jenna.

- Da.

- E bine, Sofia?

- Nu, știu asta. Și urăsc faptul că nu m-a lăsat să merg cu ea. Nu am dormit toată noaptea. Crede-mă, mi-e greu fără ea și mai ales să o știu în situația asta.