O zi poate schimba totul

Capitolul 74

ANTHONY

- Ce ai zis? am strigat eu ca să mă audă.

- Nimic, îmi răspunse ea pe acelaşi ton.

Am ajuns la adresa, unde locuia. Cu ajutorul indicațiilor oferite de ea.

Am coborât de pe motociletă, îmi dădu casca, pe care am făcut-o special pentru ea, sperând că va veni cu mine.

- Rămâi aşezată, am spus eu, luând pantofii.

- De ce?

- Nu pot să te las să mergi desculță, cenuşăreaşo! Sau dacă vrei te car în brațe? i-am tras din ochi, aşezându-mă într-un genunchi în fața ei, i-am ridicat uşor piciorul, susținându-i glezna.

- E..e..ok! se bâlbâi ea.

Am zâmbit şi am încălțat-o. I-am întins mâna, ajutând-o să dea jos.

- Mulțumesc, îmi zise ea.

- Eu îți mulțumesc că ai acceptat să vii cu mine! i-am dat drumul mâinii. O seară frumoasă!

- Nu..bâlbâi ea, vrei să urci?

- Eşti sigură? am întrebat surprins.

- Ah, da. Adică doar pentru o cafea sau un pahar cu apă.

- Ok. Lasă-mă să parchez doar şi revin.

Ajunşi în apartamentul Sofiei, care era la primul etaj, Sofia s-a descorosit de pantofii ei cu toc, gest care m-a facut să zâmbesc.

- Fă-te comod! zise ea. Bei ceva? Să ştii că alcool nu am, dar pot să-ți fac un fresh de portocale cu gheață!

- E bine, mulțumesc! m-am descălțat şi eu. Voiam să fiu comod.

Apartamentul ei era mic, dar în acelaşi timp încăpător. Sufrageria şi bucătăria făceau parte din aceeaşi încăpere. Pe peretele din stânga erau două ferestre, în fața cărora era o măsuță cu doar patru scăunele. Tot pe peretele din stânga erau nişte rafturi cu cărți. În partea dreaptă era mobilierul de bucătărie, alb şi vişiniu. Pe mijlocul încăperii era o canapea vişinie şi o măsuță de cafea. Pe peretele din față, era o uşă, cred că dădea spre dormitor.

M-am aşezat pe canapea, după ce m-am plimbat prin încăpere, analizând obiectele.

Sofia s-a apropiat de mine, oferindu-mi paharul de fresh, l-am luat şi l-am aşezat pe măsuța din fața noastră lângă paharul ei. Ea s-a aşezat lângă mine.

- E superb apartamentul!

- Da, mulțumesc, l-am închiriat de curând.

- Deşi ai o casă, de fapt două, însă una chiar îți aparține!

- Casa aceea nu e a mea, Anthony, a fost a noastră o perioadă. Dar e a ta!

- Fără tine, e a nimănui..

- În casa tatei, unchiului meu nu am vrut să mă întorc, pentru că..

- Pentru că? ea luă o înghițitură din suc.

- Din păcate, nu mă simt comfortabil în acel loc, mă privea cu drag, simțeam asta, adevărul e că nici eu nu-mi puteam lua ochii de la ea.

- I-ai iertat?

- Da, vorbesc cu ei săptămânal, ei sunt părinții mei şi aşa vor rămâne.

- Mă bucur să aud asta!

- Dar tu? Vorbeşti cu ai tăi după tot ce s-a întâmplat?

- Pe lângă faptul că toți din familia mă învinovățesc că te-am lăsat să pleci şi că am divorțat, vorbesc cu ei, ba chiar şi cu tatăl meu. Nu aş fi reuşit asta fără tine, Sofia. S-au obişnuit cu tine, te iubesc ca pe propria fiică.