O zi poate schimba totul

Capitolul 6

A doua zi, dis-de-dimineață, fusesem cu Anthony la avocat, să-l anunțăm că aveam de gând să acceptăm această căsătorie şi că prin absurd, vom respecta condițiile. Mă enervasem la maximum pe Anthony, că după ce am ajuns acasă la ora 4:00, la 7:00 a.m, a fost prezent la mine acasă. Eram aproape somnambulă. Iar în biroul avocatului, am căscat din minut în minut, eram prea obosită pentru a gândi limpede.

După aproape două ore, de stat în biroul domnului Chad Taylor, pentru a pune la punct toate detaliile, să ne explice situația. Nu prea ştiut exact ce s-a discutat, că îmi era prea somn. Ştiu doar că eu şi Anthony hotărâsem ca în trei luni să facem nunta, iar până atunci să părem îndrăgostiți. Ah, şi cererea în căsătorie va avea loc într-o săptămână, când vom lua cina într-un restaurant de lux şi el, "un gentilom" va îngenuchia şi îmi va cere să fiu soția lui. Un scenariu de telenovelă, mai urma ca tot restaurantul să fie gol, dar noi nu vrem asta, pentru că VREM să ne vadă lumea.

După ce am ieşit din biroul avocatului, Anthony îmi propuse să luăm micul dejun în oraş, ca să fim văzuți. Aşa că ne-am îndreptat spre cel mai aglomerat restaurant din Boston. Bine că mă îmbracasem adecvat pentru a ieşi cu "vedeta" în oraş. Purtam o rochie bleumarin, în cloş, avea o curea maro subțire în talie, iar în picioare aveam nişte botine din piele întoarsă maro, pe care mama mi le cumpărase de Crăciun, anul trecut. Purtam şi o geantă bleumarin, mare, în care nu aveam prea multe, dar mama mea insistase să o iau. Aveam părul lăsat pe spate, nu purtam bijuterii, uitasem de ele, Anthony mă grăbise şi n-am apucat decât să îmi dau cu ruj pe buze.

Ajunşi în restaurant, ne-am aşezat la o masă, aproape în mijlocul lui. Era un restaurant foarte elegant şi stilat, predomina culoarea crem, ferestrele mari luminau perfect încăperea, toți ospătari erau îmbrăcați identic. Se ocupaseră de noi exact cum am intrat, eram mirată, nu am fost obişnuită cu altfel de lucruri. Deşi întotdeauna am avut bani, dar tatăl meu are o altă părere, dacă ai nevoie, munceşti. Bine, nici nu am fost o familie super bogată, doar modestă.

Ne-am aşezat unul lângă altul, la masă. Priveam neclintită meniul, îmi era atât e foame, nu ştiam ce să-mi comand, erau atât e multe, dar nimic nu îmi făcea cu ochiul.

- Mi-e foarte foame! am zis eu, privind meniul.

- Dacă o să mai stai să te uiți pe meniul ăla, în loc de micul dejun, vom lua prânzul sau mai rău cina! Spuse el răstit, dar cu zâmbetul pe buze şi pe un ton cald.

- Mă hotărăsc mai greu!

- Observ. Anthony mă prinse de mână dreaptă, fiind în dreapta mea, apoi mă privi şi îmi zâmbi. Eu mă speriasem.

- Ce faci? L-am întrebat eu mirată.

- Zâmbeşte şi pari fericită! zise el printre dinți.

O femeie înaltă, blondă, suplă şi îmbrăcată într-o rochie galbenă pe corp, machiată strident şi cu o geantă, de un designer vestimentar foarte cunoscut, se apropie de noi.

- Anthony? zâmbi ea.

- Da, Rose, ce bucurie să te văd! Anthony se ridică, îi sărută obrajii şi apoi o îmbrățişă.

- Şi eu mă bucur, zise ea fixându-mă cu privirea.

Anthony se întoarse spre mine, când realiză că aceasta mă privea.

- Sofia, ea e Rose, o amică. Îmi zâmbi el. Rose, ea e Sofia, iubita mea.

"Iubita mea"? Am tresărit auzind aceste două cuvinte ieşind din gura lui. M-am ridicat şi i-am întins mâna, pentru a face cunoştință.

- Îmi pare bine, am bâlbâit eu.

La naiba! Eram atât de şocată de cum mă prezentase Anthony că m-am emoționat şi nu am putut să nu mă bâlbâi, numai eu puteam să fac astfel de gafe.