My life with the Walter boys & My life as a Walter boy-TRADUSA

Chapter 1-New York

  E de groază cum moartea se poate materializa într-un singur, liniştit moment, complet neobservat de restul lumii. Stăteam întinsă pe canapea, ascunsă într-un cocon de pături, încercând să controlez fiorii care circulau prin mine ca un curent. Când dimineaţa şi-a făcut apariţia, am gândit mai adânc şi mi-am dat seama că asta avea să seîntâmple cândva, când familia mea a încetat să mai existe.

Când nu am mai putut să dorm am scos o mână tremurândă din cuibul meu şi am apucat telecomanda; desenele întotdeauna mă fac să mă simt mai bine. Canalul de ştiri a apărut pe ecran. Un reporter a început să vorbească cu o voce monotonă că faimosul Bill Howard - directorul companiei Howard Investment- a pierit într-un accident de maşină. Am clipit, deodată confuză. Nu era serios,nu? Sau oare mai exista încă un Bill Howard care nu era tatăl meu?

Toată lumea are parte de un moment care îi schimbă viaţa. El te formează ca persoană şi te duce pe calea pe care vei rămâne tot restul vieţii tale. Te defineşte. Uneori îl poţi vedea venind de la mile depărtare dar uneori se întâmplă într-o fracţiune de secundă. Aşa s-a întâmplat cu mine - un flash rapid şi viaţa mea a deraiat.

Reporterul a început să explice că toate persoanele care erau în maşină au murit. Oricum, o fată nu a fost acolo, iar locaţia ei încă e necunoscută.Acea fată eram eu, nu?

M-am holbat la TV cu neîncredere şi groază, având un moment în care îmi era greu să procesez ce tocmai am auzit. Era o ceaşcă de ciocolată caldă pe măsuţa de cafea pe care tata mi-o făcuse înainte că ei să plece. Nu putea fi mort. A pus bezelele acum câteva ore. M-am simţit ameţită.

Ecranul a primit o imagine cu maşina zdrobită iar stomacul meu s-a învârtit. Acolo era! Maşina noastră, de nerecunoscut, într-un şanţ, zdrobită de un copac. Familia meaera în ea!

Stomacul meu a reacţionat înainte să pot să procesez orice. M-am aplecat pe partea cealaltă a canapelei şi am dat afară puţina ciocolată caldă pe care am reuşit să o sorb în această dimineaţă, pe parchet. Cum a putut mama, femeia care mi-a ţinut aseară părul pe spate în timp ce eu vărsam în toaletă din cauza gripei, să plece? Cum rămâne cu Lucy, geamăna mea? Este cumva posibil ca una din gemene să trăiască atâta timp cât cealaltă e moartă?

***

Era târziu în acea seară când am auzit bătăile uşoare ale ofiţerilor de poliţie în uşa din faţă. Nu m-am mişcat din locul meu de pe canapea. Televizorul era încădeschis; toată ziua s-au repetat ştirile despre moartea lui Bill Howard. Am ţipat atunci când şocul a pus stăpânire pe corpul meu. În unele părţi ale zilei am intratîntr-o stare de vis, fiind incapabilă să mai simt ceva, poate doar o amorţeală a membrelor. Era mai multă vomă pe podea, dar nu am fost capabilă să plâng.

Ofiţerii au adus cu ei o femeie iar aceasta a intrat uşor în apartament. Ochii ei erau roşii şi umflaţi de la plâns iar vocea ei a fost primul lucru pe care am reuşit săîl înţeleg în ultimele ore.

"Bună, Jackie, scumpo," a spus ea aşezându-se lângă mine. "Sunt Katherine Walter."

Părul ei blond era lipit de cap. Numele ei îmi era destul de familiar şi m-am uitat în ochii ei. Nu arăta deloc ca o persoană pe care am mai văzut-o, dar ceva din numele ei mi se părea cunoscut.

Katherine Walter. Nu am auzit numele ei azi dimineaţă? Era femeia din faţa mea prietena de mult pierdută a mamei mele? Era acea Katherine care a studiat la Hawks Boarding - locul unde şi eu şi sora mea am învăţat - alături de mama acum mulţi ani? Apoi realitatea m-a lovit; şi tare. Katherine Walter era persoana către carepărinţii mei conduceau până au fost zdrobiţi. Ea a venit tocmai din Colorado în vizită.

Familia mea era moartă şi ea era dovada. Puteam vedea durerea în ochii ei şi puteam auzi suferinţa în vocea ei. Cred că mama mea a însemnat ceva pentru ea. Incercam sătrag aer dar apoi am putut simţit o durere înţepătoare în stomac. În sfârşit au apărut lacrimile.

"Shh, scumpo,"a spus Katherine mângâindu-mi părul, "va fi bine. Voi avea grijă de ţine."

Şi atunci a început călătoria mea departe de oraşul pe care l-am iubit. Departe de jungla de ciment care m-a captivat întotdeauna. Departe de luminile semafoarelor şi de sunetele traficului care mă ajută să adorm. Departe de magazinele scumpe, show-urile de pe Broadway şi restaurantele care îţi oferă orice mâncare imaginabilă. Şi departe de New York care a păstrat amintirile şi inima mea.

Locuiam lângă Colorado şi o fermă cu 12 băieţi frumoşi.