My life with the Walter boys & My life as a Walter boy-TRADUSA

Chapter 2:Twelve Boys?

Măcar o dată în viața lor, orice adolescent crede că viața lui e nașpa, că lumea e pe dos și că ei nu sunt tratați corect. Normal, aceste gânduri se datorează faptului că ei trebuie să fie acasă până la ora 10 seara sau probabil pentru că sunt pedepsiți fiindcă au luat o notă proastă la un test.

Cum zburam eu spre Colorado, îmi doream să fi avut o stare excepțională sau să fi primit o notă mică la test fiindcă viața mea în acel moment era mult mai rea. Viața mea a fost perfectă până la aniversarea mea de 16 ani. Însăși aniversarea -16 aprilie- a fost una din cele mai bune zile trăite vreodată. A fost genul ăla de aniversare de 16 ani pe care orice fată și-o dorește și la care visează. Dar după acea zi perfectă, totul s-a schimbat.

Prietena mamei mele, Katherine, era în zonă. Ajunsese cu avionul cu câteva zile în urmă și stătea cu fratele ei la marginea orașului. Familia mea conducea spre ea, să o ia cu mașina, când un animal a sărit de niciunde, în mijlocul drumului. Tatăl meu, care era obișnuit cu șoferi ambulanți, iar nu cu animale nebune,  a întors brusc, ceea ce i-a dus direct în afara drumului.

Nu o întâlnisem niciodată pe femeia care se afla acum lângă mine, chiar dacă fusese cea mai bună prietenă a mamei mele. Ele au crescut și au frecventat Hawks Boarding School împreună. Atunci era cunoscută drept Katherine Green, dar mai apoi s-a măritat cu un bărbat pe care l-a întâlnit în colegiu. Împreună, s-au mutat în Colorado și și-au înființat o crescătorie de animale, visul lui de o viață.

Am fost pusă în custodia lui Katherine. Aceasta mi-a spus că mama mea nu a murit chiar în accidentul de mașină și că a fost dusă la spital. Înainte să-și dea și ultimul suflu, a insistat ca eu să fiu luată de către Katherine. Pentru că nu mai aveam nicio rudă în viață, poliția nu a avut de ales și i-au îndeplinit dorințele mamei, care se afla pe patul de moarte.

Și așa, am stat în avion în liniște, încercând să nu-mi fac inima să-mi sară de atâta plâns după familia mea, temându-mă că dacă mă voi adânci în durere, nu aș fi fost capabilă să revin la suprafață. Mă gândeam la motivul pentru care viața mea era atât de nedreaptă. Nu numai că îi pierdusem pe cei iubiți dar pe lângă asta, o femeie pe care nu o cunoșteam, mă ducea departe de casă. Și ca să adaug o insultă nedreptății, locuia în mijlocul pustietății! Vezi ce ziceam prin „nedreaptă"?

Katherine era foarte agitată. Am întrebat-o dacă îi era frică să zboare pentru că, sinceră să fiu, domnișoara arăta de parcă urma să se îmbolnăvească. A zâmbit și mi-a spus că nu îi era frică de asta, ci mai mult se îngrijora de faptul că urma să mă ducă la ea acasă. Am întrebat-o de ce și mi-a oferit un zâmbet înduioșător.

"Jackie, dragă, ți-am spus vreodată că am doisprezece băieți?"

Am căscat gura neîncrezătoare. Katherine avea doisprezece băieți? Ce șanse aveam să supraviețuiesc? Singurul pe care-l cunoscusem cu adevărat vreodată era tatăl meu iar el nu se punea la socoteală. Mergeam la o școală privată pentru fete! Băieții nu aveau o limbă a lor sau ceva? Deja puteam spune că va avea loc un dezastru.

Era un drum lung, așa că am decis că aș putea, de asemenea, să încerc să previn catastrofa spre care mă îndreptam, aflând câte ceva nou despre familia cu care urma să locuiesc. După ce mi-am șters câteva din lacrimile rătăcite, mi-am luat un carnețel și un creion și am rugat-o pe Katherine să-mi spună câte ceva despre copii ei. A zâmbit și a aprobat entuziasmată. Unele din lucrurile pe care mi le-a spus m-au speriat.

Băieții Walter:

Will are 22 de ani. Studiază cu jumătate de normă la un colegiu local și e logodit cu iubita lui din liceu.