Mă lupt cu mine

Stropi din mine

      

    Simt și simt până când n-o voi mai face. Simt atââât de multe, am în suflet mii de încăperi încărcate cu mii de sentimente. Și nu mă voi mai plânge, mă voi accepta așa cum știu că n-am avut curajul.   Și te rog, doar ascultă-mă! Mereu mi-am dorit să fiu înțeleasă, dar niciodată n-am putut spune mult, am putut doar scrie, scriind mi-am păstrat puterea și mi-am alinat stările. Hai să nu dăm vina pe nimeni, hai să nu mă mai încolțesc vrând să mă vindec, am obosit. 

                Aseară simțeam cum durerea îmi sfâșie respirația, îmi doream s-adorm imediat și să treacă, tot ce mi-am dorit a fost să dispară. N-am avut cui să-i spun, mi-am spus mie. Mi-am făcut curaj și mi-am auzit singură vocea, prin fâșii de întuneric și lumina de la geam ,am văzut disperare... dar am strâns din pumni și am stat întinsă-n pat până ce somnul a oprit tot. A oprit dar n-a distrus și suferința asta mă va cuprinde la fiecare ceas târziu, mă  va face vulnerabilă și-mi va fura lacrimi, lacrimi prea confuze. Și mă voi ajuta, c-o vorbă bună și un oftat, c-o gură de aer de seară și o privire către stele, c-o privire în oglinda în care mă voi vedea dar nu mă voi recunoaște.  

                  Eu nu-mi pot explica zeci de mii de lucruri, dar cel mai confuz  din ele e diferența de spirit de la zi la noapte. Noapte mă sufocă atunci când sunt singură și mă înnebunește distractiv atunci când sunt înconjurată de alte suflete. Aerul de întuneric și ascuns scoate din mine întuneric și curcubeu, îmi domină creierul și-mi conduce mișcările. Mă aflu în extaz sau în depresie. Pot fi și amândoua stările,combinație care duce în abis. 

Pe când ziua-i energie, îmi răsună-n cap mii de voci " tu poți mai mult; muncește mai mult!; vei ajunge acolo unde mereu ți-ai dorit!; vei fi tu cea mai bună, doar TU" . Și așa mă tot amăgesc, mă încurajez, mă descurajez, mă lupt cu două versiuni din mine și nu mă mai înțeleg, chiar n-o mai fac. Chiar nu mai vreau să mă-nvârt așa, în cerc. Vreau să fiu auzită și-nțeleasă, vreau să mă pot mulțumi cu mine și ceea ce sunt, la orice oră. Vreau să fiu într-o stare stabilă, prea multele mele emoții mă distrug încet și n-am găsit încă niciun remediu.
Pe de o parte îmi iubesc miile de sentimente amestecate care ies la suprafață prin fraze și texte desenate-n minte și așternute pe foaie, din inimă, din ceea ce am fost,sunt și voi fi. Rup bucățele din orice trăire și moment și le expun sperând că într-o zi cineva mă va opri pe drum și-mi va spune ceea ce eu am ascuns în anii vieții mele " N-ai explodat din pricina atâtor gânduri?".
Atunci mă voi simți deasupra unui nor, plutind ireal pe-un lac, atunci voi privi acea ființă și-o voi lua în brațe , mă voi uita la cer și voi pleca, voi pleca fără a spune ceva, fără a-mi mai explica acțiunile ce m-au adus în momentul de atunci. 
Voi merge prin parcul pustiu și mă voi simți bine-n pielea mea, îmi voi lăsa părul liber în briza vântului și voi zâmbi tânăr, îmi voi flutura cardiganul prin ploaie și voi călca desculță-n pe firele dezmierdate de iarbă. Voi privi sus și mă voi simți mare, la fel de mare ca la început. Vor cădea stropi din mine pe nisip și pe pietriș dar nu mă voi speria, mă voi putea scurge cu gândul împăcării pentru fiecare picătură din mine. Dacă îmi voi reveni sau nu,măcar veți fi văzut cu toții deja, veți fi văzut deja, stropi din mine.