Mă lupt cu mine

și totuși n am murit

În ce perioadă am devenit creion
De desene nepictate
De vise netulburate?
Când am învățat să dansez
Ca și cum lumea e scena mea?
Când am văzut ce este teama
Și totuși nu m am lăsat
De speranță?
Când mi am paralizat durerea și am aburit chinul
Când lacrimile mele au început să se confunde cu vinul?
Când petrecerile au devenit refugiu?
Știu că te am mințit
Ești paralizată de frică și ger
M am jucat, te am pierdut
Nu am vrut
Să ți spun când și ce am ajuns..
Vezi tu cum cer corzile chitarei vocea ta
Așa sună disperarea
Așa cântă marea
Cu iubirea
Valurilor ei
Te rog, așteaptă!
Sunt pierdută toată
Dacă nu răsuflu o pată
De tristețe moartă.
Te rog să nu pleci
Prin mine dispari, cu mine taci
Ești tot ce am, știu tot ce faci
Când am devenit cheia de la lacătul tău?
În săli de marmură,
Printre harpe de argint
Te ascund,mă ascund
Am inventat acel algoritm
Al baletului ritm
Și simt
Cum îngerii se închină
Și vor o mină
Să scrie pe o șină
De tren
Că iubirea noastră e un catren
Când am ajuns în pragul ființei care ești?
Și când glasul meu a răstălmăcit
Gândul ciobit
Sufletul cioplit?
Suntem paralizate
Trec scuturi pe lângă tine
Săgețile dor în mine
Și totuși mă simt bine
Un ring de bătălie am creat
Am evoluat
În scurtul proces
Al lungului deces
Ce l deținea un strop de pasiune
Consens
tremur imens
Un ceas ticăie pe invers
Și timpul devine una cu timpul
Când te am descotorosit
De mine?
Când am devenit cuminte
Precum fetița ce nu minte
Și când cârjele imaginației mele s au îngreunat?
Cu cine te am înlocuit
Unde te am lăsat?
Ești eu din toate vremurile
Un eu decedat
Și totuși n am murit,
Parcă am reînviat.