Mă lupt cu mine

dezastru

          Stările mele se schimbă într-un mod abuziv, uneori e prea mult...chiar și pentru prințesa durerii, muzica ce trece prin căștile mele mă inundă și presară cu trandafiri cu petalele uscate dar și proaspăt colorate.
Mă aflu aici pentru a mă vărsa din nou pe spațiul alb
Nu las sânge în urmă, ci doar un sentiment complex și extrem de ciudat
Complicat, sufletul meu se află iar pictat
Licoarea lui fiind turnată într-un lichid prea acidulat
Prezența mea devine efervescentă
Și gândurile mele nu mai au nicio latură mult prea decentă
Mă confrunt cu mii de dileme
Acum sunt spontană, apoi mă preocupă ideea de a rezolva teme...
Acum mi-e a fugi pe strada întunecată
Apoi mă văd în oglindă și parcă e acoperită de aburi o veche pată
De amintiri.
Sunt predispusă tristeții
Așa nu prea mai onorez valoarea tinereții
Dar știu că dau curs experienței
Și pun capăt la a judecății violențe
Lumea mea se colorează de la minut la minut
Nu știu exact cum se schimbă nuanțele
Dar cu siguranță,expusă văzului lor, acoperă toate urmele lăsate de gloanțele
Ce mă străpung acum, la miez de noapte și un sfert
De când mă țin să mai consum cerneală și pe un caiet
Ascult melodiile unei tipe triste
Nu prea îmi mai plăcea
Acum îmi sună a curiozitate ce tip de tristețe simte ea
Presupun că deși ne naștem ca mai apoi să murim
Știm cu toții că suntem actorii unor povești și scopul trebuie să ni-l găsim
Azi trăim
Mâine se-ntreabă unii ce o fi după ce murim
Dar noi suntem prea mulți ca să știm
Visăm să aflăm
Dar dorind răspunsuri, doar ajungem să fugim
Către terenuri străine
Apoi țipăm după ajutor
Și ne asumăm rolul de 'visător'
Cu brățara durerii legată de picior
Vocea răsună ca-ntr-un ecou sub lună
Cine să mai vină acum, cine o vorbă bună să mi-o mai spună?
Vreau un stilou
Și un caiet gros, nou
Pentru că simt și știu
Altfel de acum eu n-o să mai fiu
Vreau să continui să scriu, și să tot scriu
Ce să zic? Aș alerga desculță cu muzica asta la maxim
Aș țipa
Și pentru o secundă m-aș întoarce
În brațele ce odinioară mi-erau pace
Și totodată teama de a spune mai multe lucruri stupide cu conștiința de a nu le face
Suntem niște stiliști uimitori
Vrem să clădim comori
Tânjim după fiori
Visăm la ale "tinereții fără bătrânețe" licori
Ne aplecăm pe trecerea de pietoni la discuțiole acelor trecători
Dar nu știm să apreciem că ei au trecut prin nenumărate scrisori
Scrise sau nescrise
Dar toate simțite
Temute, dorite
Șanse pierdute
Liniști amuțite
Cărți rupte
Certuri cărunte
Necazuri
Bucurii
Multe,multe
Negru paradis
Frica de abis
Deja ne-am compromis
De când am povestit acel vis
Am ajuns să nu mai păstrez multe pentru mine
O fi rău sau bine?
Stările mele sunt ruine
Și stau pe potecile prăfuite de trecerea atâtor ani, cu rele și bune
Am ieșit în lume
Astfel nu evoluezi, nu poți trăi în glume
Mi-aș ridica singură o culme
Pe care să mă urc și să-ți rostesc ție
LUME
Că multe dor
La ceas de seară
Că el simte că moare
Că ea abia se mai ține pe picioare
De bătrânețe și dorul de-a primi o floare
Că noi nu ne-am mai văzut de câțiva ani
Și ne-am îndepărtat cu falsa impresie că eram dușmani
Tu ce vrei acum?
Ești bine, ai strâns durere în loc de bani
Dar asta e, uneori nu-i de ajuns să calci peste alte inimi
Ca să atingi patimi
Uneori nu mai e suficient atâta fum
Când totul în jur e deja scrum
Uneori să auzi cum un copil rostește "vrum"
Când se joacă cu mașinuța de la Moș Crăciun
Dupa ce l-a așteptat cu entuzisam în Ajun
Înseamnă o lecție în plus
Copii am fost și noi, da parcă prea ne-am șters
Prea în disperare ne-am condus
Paradisul tău e răpus
Ce pot să fac? Acum, eu doar poezii din rodul durerii-artei ți-am adus
Stările mele au colorat toate acele cărți de desenat pe care nu le-am avut
Și nici nu le-am cerut
Așa că mă cuprind cu cel mai mic amănunt
Și la acest ceas de seară te vreau pentru a 10-a oară mut
Ca fără cuvinte să-mi par slut
Și să uit de mii de zboruri ale miilor de zile din cei o mie de ani că te-am vrut
Și te-am cerut
Ca să uit că porțile atâtor suflete au lacăt
Și nu se vor deschide din fisura niciunui capăt
Devin enigmatică rău
Cresc și-mi crește și misterul
Văd mai mult și simt mai mult
Nu să mai pot să ascult
Chestii fără sens
Ci doar povești de suflet destăinute bând o ceașcă de nes
Port pe capu-mi full de gânduri un fes
Pe care scrie : sunt un alt tip de stres
Însă pot fi și anti-stes
Că tot suntem moderni, I'm a mess.