Mă lupt cu mine

pentru că-sunetul ploii

Sunetul ploii se strecoară subtil prin fereastra întredeschisă și la fel cum inima ta bate acum, alte milioane de inimi bat. Evident, ele bat în ritmuri diferite, fiind acompaniate de diverse melodii. Melodii de dragoste, de dor, de chef de viață, de tinerețe, de neștiință, de zeci de pași trecuți prin anii vieții, de teamă, de extaz, de pasiune și putere, de frica de a mai închide ochii sau a-i deschide.
Așa cum picăturile astea fragede se răsfrâng pe aleea deja udă de câteva zile, așa se ciocnesc inimile noastre de aceste momente în care facem diverse lucruri.
Precum cerul s-a decis să compromită splendoarea soarelui, astăzi anume inimi au făcut sacrificii și toate culorile curcubeului s-au întunecat puțin pentru ei.
Dar, trecând peste toate aceste aspecte și privind în jur, te rog să accepți realitatea, să inspiri acest moment de acum,pentru că în definitiv, doar atât ai-atât am și eu.
Atât avem cu toții-prezentul- și amintirile...
Șadem frumos în această sală de spectacol intitulată VIAȚĂ și ne urcăm pe scenă, coborâm, mereu învățând, întotdeauna încercând sau...doar stagnând.
Suntem niște actori grozavi, doar că rolurile noastre se cam lipesc de suflet, așa cum am lipit eu acum câteva luni de zile etichete pe caietele studențești. De la an la an, mă chinui să le dezlipesc și unele se iau ușor, pe când altele își lasă urmele multă vreme.
Dramatice sunt felurile în care ne putem deplasa printre aceste zile,pentru că fie că avem puterea să recunoaștem sau nu, VIAȚA este ceea ce nu putem înțelege și tot ceea ce ne rămâne în palmele arse de vânt și ochii luminați de zi este să trăim, să continuăm și să nu ne dăm bătuți.
Unii dintre noi aleg să plece, să se trimită singuri către alt loc-de care se tot povestește, dar probabil niciun adevăr nu se grăiește- iar alții alegem să stăm aici, să vedem ceea ce ni se poate oferi, ceea ce putem construi..pentru ca apoi să ajungem în același loc-sau nu.
Acum norii de deasupra casei mele sunt gri și au nuanțe de mov. Movul îl deține ființa mea și acoperă cu grandoarea sa întreaga împrejurime.
În mâna mea dreaptă va sta un pix de fiecare dată când vă voi vorbi despre lume și, în ochii mei se vor zări întregi variante de univers- infinite și incomparabile.