Am scris și-am șters cuvintele
Parcă mi-au dispărut din minte amănuntele
Prin vânt de viitoare toamnă și miros de tânără seară îmi șoptesc ființe sfânte,
E-undeva un parfum plăcut și-o energie.
Se simte-n viață glas tineresc și într-un colț frimituri de lacrimi.
S-a aprins neonul străzii invadând gândirea porții, m-am jucat în mulți ani cu expresii dar acum parcă dau prin ele curs vieții.
S-aud voci confuze și pași cercetători, îmi fuge mintea în zare la trecătorii prea neliniștiți și durerea-mi din piept se varsă-n marea unui gând de dor, îmi amintesc și parcă nici n-a fost.
Și parc-acum ar fi fost mai frumos dar mintea mea se-ntoarce dârză și-mi amintește că n-ar avea niciun folos.
Și parcă-mi simt umbra de acum luni, ani, tulburând suflete și șoapte-n noapte.
Și parcă mă șterg cu clipele unei chemări vaste, emoția unei voci încinse-n lipsa de cuvinte stinse.
M-ar vrea acolo, pot să simt așa cum o mai făceam din când în când
Dar eu nu mă mai vreau unde am fost, ce a fost și a rămas nu mai are rost.
Simțiri trecute, făcute scrum, priviri pierdute de atunci, cum să mai fi durat până acum?
Și e undeva și va mai fi dar nu-mi va mai păsa vreodată cum subconștientul mă-ncerca
Și nici măcar nu știu ce m-a apucat, câteodată mi-e doar dor de-o mână caldă, de-un sărut apăsat pe frunte, de-o atingere temătoare prin păr.
Câteodată mă găsesc cu gândul acolo unde n-ar trebui să fiu și-ncerc să-mi zic c-au fost doar minciuni și timp irosit , și da, da ,știu că acum nu aș mai face ce am făcut, aș pleca de unde-am stat zile , mi-aș răsuci mai tare cuțitul în rană numai ca să fi fost, să fi fost măcar puțin mai detașată.
Dar naivitatea-i lucru mare și inocența fiindu-mi zdruncinată de gânduri murdare ,am făcut pași mulți înapoi, mulți, am parcurs kilometri înapoi cu sufletul lăsând mică doar distanța ce poate fi măsurată.
Că prea m-au mințit toți și eu i-am crezut,
Și orice zâmbet de pe-atunci era furat de nesiguranță.
Ei mă tratau cu aroganță și eu credeam că lor le pasă...
Și le-aș zice parc-acum, le-aș aminti că m-au distrus puțin
Dar prefer să-i las în spate, să trăiesc altfel, cu alt chip și altă minte, pentru că timpul îți oferă mult mai multe ținte decât ai fi crezut atunci, pentru că timpul și răbdarea sunt cheile fericirii.
* Nu tot ce citim e real, dar orice ne trece gândul, chiar și gând din gândul altcuiva are o sămânță de adevăr, oricât de mică.
YOU ARE READING
Mă lupt cu mine
SpiritualMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
