Și e iar toamnă, iar mă simt pierdută-n mii de fumuri străine, iar m-atrag nostalgii îndepărtate, mă vor cuprinde din nou miresme de copaci trecuți de-a nu știu câta lor podoabă, dar deocamdată e trecerea blândă a toamnei peste frăgezimea coaptă,mult prea coaptă a verii acum conservate pentru un timp viitor, cert dar nesigur. Iar îmi vine să colind străzi la-ntâmplarea bătăii inimii, iar vreau să am parte de suflete calde și îmbrățișări lungi, dar toamna-i uneori cântec de singurătate, te cheamă pe tărâmuri aurii cu cer gri și ploaie, te-nchide în adâncul unei melancolii de-o rară nuanță, și ești tu,tu și tot ce ai și n-ai, ce ai avut sau ai vrea să ai, ești tu printre tablouri de seară târzie, seară întunecată timid de melancolia vântului momentan lin, frunzele se mai țin triumfătoare de arborii ce le-au fost sprijin neîncetat, parcă trandafirii scurg sufletul hazliu de culoare, cu note muzicale de-o tragedie pală, nuanțele de auriu ce se vor revărsa peste iarba de-un crud târziu vor oferi stări euforice.
Eu și stările specifice toamnei, ea nu-mi oferă tristeți de dificultăți majore, dar mă-ncearcă, mă pune-n concurență cu mine, cu abilitățile mele, cu nesiguranța mea, mă cheamă-n vraja ei și eu pic pe al său veșmânt umed. Dar încă mai zăresc mărgele din șiragul verii pierdute pe cerul încă senin, soarele încă e vioi și apt de a ne bucura cu mângâierea sa, vom mai trăi câteva momente din frumoasa și totuși nostalgica poveste de dragoste dintre toamnă și vară, poveste mereu prea scurtă, niciodată cu final, mereu reînviată și plină de secrete, poveste ce nu-i legată între două ființe dar care inspiră acestora revărsări nostalgice, spontane, de tot felul!
YOU ARE READING
Mă lupt cu mine
SpiritualMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
