Mă lupt cu mine

Și nu vreau explicațiile pe care le caut

Și nu vreau explicațiile pe care le caut, chiar nu le vreau, dar iluzia lor mă atrage și încearcă să mă cuprindă, să mă sufoce, să  ma sugrume , într-un final să mă distrugă.
Sunt eu și îmi supragândesc existența până ce storc culorile oricărei urme de zâmbet din mine . Totul mă doare, timpul mă frige, prezența oamenilor mă frige, emoțiile, momentele mă ard...mă doare, sufăr în mine și prin ei, prin tine, e ciudat, e complicat, suflete, ce vrei tu de la mine? Încerc, am încercat, voi încerca neîncetat , speranța, pentru mine -ultima pânză ce mă salvează de la prăbușirea în abis, în necunoscutul cel mai dur și nemilos.
Azi am fost una dintre cele mai urâte versiuni ale mele, nu mi-am dat voie, de fapt, o parte din mine nu mi-a dat drumul la durere ca să se poată prinde de fericirea prietenelor ei, nu le-am putut zâmbi la fel cum ele au făcut-o, nu m-am putut stăpâni, nu am fost în apele mele, nu e bine, încep să pierd din propriul autocontrol, vezi, MĂ LUPT CU MINE și ustură...
Fie vară, miros de iarnă, indigo al toamnei dulci, zambile lângă poarta inimii mele, eu tind să mă-nfășor în gheață, tind să mă cuprind de durere, să uit de plăcere și în trenul deprimării să m-arunc, fără bilet, cu nicio destinație...
Când eram mică imaginea vieții avea întotdeauna toate culorile curcubeului și culori vesele create de mine, după concepția unui copil ce a văzut frumusețea cerului visând că el reprezintă fericirea. Acum de ce nu mai văd la fel culorile, de ce am crescut dacă să cresc a însemnat să caut ghicitoarea vieții și să scormonesc constant după al ei răspuns?  "De ce și cum? Oare cum am ajuns aici, oare ce va fi dacă acum e așa și de ce a fost cum a fost atunci? De ce e ea lângă mine? Ce caută el aici? Oare ei se gândesc la ceea ce mă gândesc și eu sau totul e în mintea mea? Cum am apărut eu aici? Oare ce e moartea și cum e ea, e blândă, e urâtă, sau urâțenia ei e doar frumusețea unui final ce trebuie să-și spună cuvântul? Oare acum visez sau trăiesc realitatea? Ce e în definitiv realitate? De ce sunt cine sunt și sunt aici? Dacă aș fi fost altcineva cum ar fi fost? Ce e viața? Oare eu traiesc acum sau asta e moarte vie? Ce e această lume?"
Întrebări mii și mii, tot ce trece pe lângă mine doare și doare prea mult, totul trece pe lângă mine dar lasă urme în mine și rămân cicatrici.
DA, VIAȚA E FRUMOASĂ! Dar frumusețea e trecătoare, la fel și viața, și dacă timpul trece constant , ce mai rămâne din noi, din timp, din tot ce există acum? De ce și de ce?
Cum de...am obosit, sunt obosită și oricum, poate acum doar visez...
Și nu vreau toate explicațiile astea, nu le-am dorit și nu le doresc, dar ceva din mine le caută cu disperare și dacă aș avea cum, mi-aș privi sufletul, și l-aș întreba aspru " Tu ce mai vrei de la mine? Nu ți-a fost de ajuns?" Că mai ai ce să iei din mine, dar o să mă lași în abis...