Mă lupt cu mine

***

Puțin din sucul acestei dureri se varsă pe parchetul ud de transpirație. Venele umflate ies în relief drept dovada faptului că umanitatea este însăși fragilitate, însăși pierzare.
Aceste acorduri muzicale bat în pieptul meu și depășesc pielea,carnea, oasele, depășesc ceea ce mă ține aici -corpul-
Toate se îmbină intr-un mozaic dubios de culori pătate de zâmbete rare, rătăcite..și inimi ce mai bat din când în când la vederea unui nou răsărit.
Nici tu, nici eu nu am alunecat de pe această lume pentru a fi în altă parte cu capul în nori, ci pentru a dovedi că suntem niște visători în întregul haos ce ne cuprinde de mâini în fiecare seară... și ne leagă cu sforile atent parfumate cu atoma stelelor.
Ochii noștri se pierd dincolo de luminile frumos decorate, dincolo de ceștile de cafea pe care le bem pentru a înlătura o oboseală ce nu are de fapt vreun leac cunoscut.
Aspirăm la fericire, o tot căutăm cu lăcomie în orice- și nu realizăm că ea nu se va găsi în altă parte decât în noi înșine. * Dacă din inima ta nu răsare fericire,nu vei găsi fericire. *
Toate străzile astea se îngustă, toate hainele se spală cu un negru intens și se întind pe suprafețele vopsite în alb. Abstractă este chemarea din seara asta către necunoscut, abstractă este prezența mea aici și de neînțeles îmi este viața pe care o tot continui.
Creioanele colorate din borcănelul de lemn sunt aproape de mine dar departe de voința mea de a le folosi. Culorile de pe foi și ecrane nu coincid cu toate aceste culori din jurul meu. Parcă se pierde ceea ce nici nu a fost deținut-unicitatea-
Parcă se aud cântecele artiștilor pasionați care ne doresc printre ei, printre inimile lor ce se varsă spre frumusețe și fericire.
Luptăm cu toți acești monștri de sub pat, de sub birou, masă, scaun, orice obiect, dar nu ne descurcăm deloc în lupta cu monstrul pe care îl vedem în fiecare zi în oglindă și îl recunoaștem drept propria existență.
Ne descurcăm și AZI doar pentru a ne confrunta din răsputeri cu fiecare MÂINE și ne tot spunem că devine din ce în ce mai greu.
Oboseala se așterne pe chipurile noastre -fragile- dar tot găsim puterea să le oferim un zâmbet celor ce se află lângă noi.
Frumusețea este ceea ce înseamnă fiecare dintre noi...fragili dar extrem de frumoși, extrem de mulți dar extrem de diferiți.
Noi suntem fericirea pe care o tot cerșim de la credința noastră, de la oamenii cu care ne trezim dimineața, noi suntem tot ceea ce am avut și vom avea pentru totdeauna - oricât ar dura acest pentru totdeauna-
Nu vrem să lăsăm vreo urmă de slăbiciune să ne pice din buzunarele pe care le tot dorim pline de bani.
Nu vrem să devenim profunzimea ființelor noastre pentru că nu ne-am mai găsi refugii așa ușor.
Eu aici mă aflu, incapabilă să îmi răspund la întrebări pe care mă întreb dacă voi vi le puneți.
Eu aici mă aflu, simțind frumusețea și fericirea ființei mele conștiente de toate și tot, dar pierdută pe vecie cu -capul în nori-
Creioanele mele simple ating acești pereți proaspăt văruiți și toate parfumurile celor dragi se adună în fosele mele nazale, trezindu-mi mii de emoții.
Perdelele sunt trase spre a lăsa întunericul să danseze până-n dimineața somnoroasă.
Ușile se închid pentru a ascunde și a proteja.
Tu vino și ia un loc lângă mine, haide să vorbim despre tot ce pretindem că nu ne mai doare, haide să vărsăm câte o lacrimă pentru fiecare dată când ne-am abținut de la a plânge și... haide să punem o melodie de suflet și să dansăm, să ne pierdem în acest moment mult prea trecător și să ne jurăm că în zorii zilei vom fi...nu știu, BINE ?