Mă lupt cu mine

fără titlu

Imagine blurată
Pată pe sfinx
Sunt una cu cerul
Mă îneacă pământul
Mă omoară un vis.

Am aur în suflet
Ci  nu prețuit
Neprețuit ca marea
Ce se întinde în valuri
Sfidează în larg
Și mă înghite.
Mă ucide stoparea
Pe care o leagă uitarea
De mine și el.
S-a făcut că îi trece
Motivul să plece
Lacrimile mi-au spus
Că nu mai e sus
Decât o icoană.
Mă-nchin de teamă
Mă uit pe-a mea seamă
În case pustii
Pe lanuri ce-au fost vii
Ele mi-a luat orice -ieri-

Cum să pot rezista
Pe perna mea
Când ea cade
Și nu se mai poate
Să o salvez și pe ea la nesfârșit?
Se învârte un scaun cu mine
De fapt eu cu el
Unul cu celălalt.
Și amețesc
Și..

Fizic în sfârșit se simte
Așa cum fiecare zi sufletește mă minte
Că mintea mea va fi cuminte.
Am poze,
Nu mai am poze
De fapt, mai am o casă
De amintiri.
Un drum ce mă omoară
Mă face să vreau să fug
Pentru că tu nu ești acolo.
Mă bântuie ceva
E imaginea ta
Și de ea nu pot scăpa..

De ea nu pot scăpa?
Mi-e rece apa
Și când nu e
Mi-e dulce poezia
Deși eu nu sunt.
Nu știu cine e vinovat acum
Sunt eu
Sau e marea?
Ne-a înecat
Ne-a purtat
Pe suișuri prea repezi
Pe sub maluri adânci
Eu am fost înghițită.
Rezist doar pentru că o fac
Din curiozitatea lumii
Dar fiecare zi mă închide
Într-un alt glob de cristal.

Apoi mă întorc speriată
În primul meu loc mut
După al meu scut
Apoi îl las
Calc pe tablă tăiată
Tablă în care am călcat acum și mai de demult, și apoi -din nou-
Nu mai suport
Să văd același birou
Făceam poze în colț
Vedeam stele pe cerul neînstelat
Lumea mea s-a schimbat
Luminile s-au estompat.

Scaunul meu m-a purtat
Aproape de tine
Pe o mare cu un miros ciudat
Miros de foc și gheață
M-ating pe a mea față
Pielea-mi ia foc cu focul din mine
E fum și tot nu mi-e bine
Nimic nu reduce
Nu mă seduce
Am doar o minte
Ea mă pune pe-o punte
Și trage cortina,
Deși nu am ajuns la final.
Și eu rămân gheață
Am sloiuri pe față
Mă afund în genuni
Cu vânătăi în talpă
Îngropată în apă
De mare..