De-a-v-ați ascunselea se zice...eram mici și ne ascundeam, într-adevăr, cât mai bine și mai sigur pentru a nu fi găsiți și a câștiga. Era o reușită, zâmbetul ne era larg pentru câ nu puteam fi găsiți, ne simțeam invincibili.
Acum mă ascund, mai ferit, mai atent, dar simt nevoia de a fi găsită, înțeleasă, prinsă de mână și purtată dulce pe drumuri lungi și reci, uitând de sufletu-mi atât de des amar.
Pe când jucam acest joc, eu totuși mă temeam, nu voiam să țin mâinile la ochi, nu îmi plăcea sentimentul de a rămâne acolo mult timp, într-un colț, în singurătatea obiectelor din jur. Victoria avea un gust mai puțin dulce când teama de-ntuneric își facea loc în brațele mele fragile,mult prea ferite de vânt și ploi.
Acum,mi-e simplu și totodată prea complicat noul joc, nu mă ascund în locuri, mă ascund în camerele sufletului meu, camere ce au diverse culori și stiluri, camere în care răcoarea serilor fiecărui anotimp șterge căldura falsei mâini ce îmi cuprinde silueta în mișcări mute ale unui vals imaginar. Fulgi de nea ce se aștern pe rănile descoperite îmi amorțesc lacrimile și gheața ce-și picură apele aspre pe medalionul unor suferințe învelite cu pături groase, readuc fiori mici de stranii amintiri, bizare deja-vu-uri, nenumărate vise din închipuirea unor nopți cu mesele pline de căni cu cafea dulce-amară, cu noptiera plină de cărți în care trăiesc,fie se sting iubiri nedeslușite, priviri neîmpărtășite și glasuri prea moi.
Mi-acopăr ochii mult prea obosiți, în fața oglinzii de lemn putred dar cu miros nou,cu mâinile tremurându-mi ca-ntr-un puzzle instabil, nu îmi mai văd chipul istovit,dar simt teama fetiței ce am fost și mereu voi fi,îmbinată înspăimântător cu nesiguranța acestor buze de adolescentă, cuprinse-n mintea-mi sculptată în betonul rece pe care spatele mi se așază încet, e frig, e teama cu care pretind că mă ascund de alții, de fapt eu agitat cautându-mi căi în luni și ani de zile, să mă ascund de mine, și mai apoi de noi, eu și tu, suflet, dragă, suntem atât de goi...
DU LIEST GERADE
Mă lupt cu mine
SpirituellesMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
