Stelele din buzunar

19 3 0
                                    

Să mă ascund după scaunul mașinii, să nu vadă că pereții construiți în jurul meu se clatină...să nu observe că aflându-ne în același loc și privind pe furiș unul la altul ne-am împiedicat de bordura trecutului. Nu mi-a fost clișeu în suflet când m-ai revăzut...dar am simțit dorul de a-ți auzi râsetul și a-ți surprinde vederea. Am dansat în interiorul sufletului meu pe un vals cuprinzător de recunoștință pentru acele momente...aveam să fac loc în labirintul destinului meu unei părți care m-a influențat.
Degajată,glumind detașat, și în ochii tăi, și în ochii mei s-a zărit flacăra misterului, a melancoliei.
Cel mai frumos lucru atunci când redescoperi atingerea familiară a omului ce ți-a intrat în inimă la un moment dat este impresia faptului că timpul a comprimat visele într-o pungă neciopârțită de acul îndepărtării. Totodată, cel mai trist este să desprinzi din privirea ațintită dincolo de trupul tău...schimbarea...să observi cum mâinile fac aceleași gesturi dar creierul are alte direcții. Pășind pe trotuarul uscat de pași și ploi uscate...mirosul de ciment neexistent mi-a cufundat ideile într-un bazin de înnot...eu și cu mine în vârtejul vântului de primăvară, cântând inimii mele serenada a ceea ce părea un vis.
Instinctiv, mi-am lăsat emoția liberă, împinsă de ardoarea vântului puternic, retrăgându-mi pașii într-un ritm lent și dictat de tot ceea ce odinioară avusese loc. Te-ai oprit...sfios, parcă temându-te de cei din față și de urechile și ochii celor ce nu erau acolo...ai încetinit mersul purtat pe atâtea străzi în ultimii an și ți-ai oferit curajul de a merge aproape în același pas cu mine. Parcă știai...parcă mă citeai printre rândurile firelor de păr dar nu doreai să arăți că ghicești literele...intenționat rece și tot mai vertiginos sculptat în gheață...eu aspirând la îmbrățișarea proiectată de ceva vreme între spații și porțiuni de asfalt, tu condus și purtat alene în mișcarea ideilor ilogice din paltonul unui stil oferit de timp.
Ghici ce, nu mai tremur când te aud sau văd...dar mă adaptez la amprentele zborului acestor ani și redesenez noi schițe în combinație cu cele vechi, zărind printre locuri de călători și persoane, doi oameni ce au ajuns să se înțeleagă...după ce în sufletul unuia au fost curcubee și ploi intense, iar în sufletul celuilalt...un amestec de -nu știu ce-.
Adevărul e că intențiile sunt ciudate, familiaritatea se lasa purtată de val atunci când două vechi priviri se relovesc una de alta...inimile se încurcă în gesturi și deși amiciția se află în fruntea listei cu priorități, dorința conștiinței că amândoi ne amintim-ne macină- și transformă fantomele trecutului nostru în fumul țigării preluat de ani lumină-n stelele din buzunar.

Mă lupt cu mineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum