Mă lupt cu mine

Vocea interioară

                  Și nu ne-ntrecem în cuvinte dulci, dar aruncăm cu insulte de fiecare dată când avem ocazia. Nu ne place să fim sinceri,dar adorăm într-un mare fel minciuna. Suntem șterși deși purtăm culori strălucitoare și ne accesorizăm chic.
Învățăm să trăim și să iubim toată viața,făcând adesea greșeli,mai mici sau mai mari. Când dăm de greu fugim și puțini dintre noi își înfruntă temerile, dar suntem la fel de imperfecți precum perfecțiunea.
Ne așteptăm la multe și când visele noastre dau semne de prăbușire picăm în genunchi, obosiți și zdrobiți de nesiguranță.
Dar în cele din urmă ne ridicăm, de ce? Pentru că speranța e viață și n-o vom pierde niciodată. Oricât de întunecat ar fi azi în sufletele noastre, oricâte umbre s-ar ivi în calea noastră noi vom păstra puterea cea mare într-un entuziasm mic și ferit de ochii celorlalți. Ne aflăm parcă într-o competiție continuă cu ceilalți, dar de fapt noi concurăm cu noi înșine, nu doar azi, nu doar un an, ci tot timpul vieții noastre.
Niciodată nu vom ști prea mult, va trebui să învățăm mereu câte ceva, așa reușind să ne păstrăm firea stabilă și chibzuită.
Faptul ca ne putem cultiva mereu mințile ne dă posibilitatea să ne păstrăm ocupați, antrenați și mândri, mândri că vom ști mai mult și mai bine.
Plăcerea de a învăța e ca o foame permanentă de a cunoaște,de a fi în temă cu orice și aceasta duce treptat la un succes frumos pe orice plan s-ar axa el.
                  Cât vom fi pe Pământ va trebui să ținem pasul cu documentarea,dezvoltarea și evoluția. Dacă stăm în loc vom fi lăsați în urmă și după cum știm nu adorăm acest sentiment amar. Găsește-ți vocea interioară și îndreaptă-ți toate căile minții, inimii, sufletului spre drumul împlinirii și oricâte încercări ți-ar da obstacolele, doboară-le! Tu știi că poți așa cum nimeni nu știe, încrederea proprie e singurul impuls unic.