Mă lupt cu mine

Vindecat

Știi și tu că fericirea se joacă cu tine, te gâdilă, te face să eliberezi hohote de râs pentru cinstirea vieții ce ți-a fost oferită-n respirația atât de nesemnificativă,dar vitală.
Azi ești mulțumit, azi radiezi precum soarele primăvăratic de la fereastră,azi îți lași slobodă inima privind oamenii din fața ta, ghioceii de pe marginea trotaurului. Simți cum sufletul dansează vesel pe ritmul unui cântec energic, emoția acestei stări de bine îți ține strâns încheietura firavă. Parcă alergi, parcă sari pe cerul senin ca pe salteaua din camera ta, parcă ești copil pentru a 10-a oară,deși mai experimentat,mai învățat.
În sticuluța ta de parfum se alintă miresmele unor fantastice arome,îmbinate spre a rămâne pe sentimentele celor pe lângă care ai trecut.
Te simți împăcat, te vezi liniștit, hipnotizat de urgia bucuriei, plăcut dezmierdat de alcoolul ciocolatiu cu care s-a delectat întreaga ta făptura.
De dragul unei primăveri grozave, din actualitatea plăcerii pentru viață ce m-a adus în fața acestui spațiu alb, îmi fugăresc spontan cuvintele, îmi descarc simțurile din bateria acestor zile ce se grupează în săptămâni, luni, ani și trec...ca vagoanele pe calea ferată îngustată de reveriile micilor pietricele.
Iată, suflete, ai fost binecuvântat cu ziua asta, cu această lumină ce se strecoară pe la coada ochiului tău veșnic dornic să descopere, nesătul de privelștea cerului prea pufos, prea frumos...
Totul parcă e în armonie cu gândurile tale și în război cu neputințele.
Cum se strecoară vremea printre micile noastre planuri de viață, cum se reorintează păsările de fiecare dată când se lovesc de crengile copacilor, cum se tem mugurii să se metamorfozeze în delicate flori, cum se sfiesc fluturii iubirii să părăsească inimile tinere.
Cum am trecut pe aici de sute de ori și nu mi-am mulțumit niciodată...pentru că am avut răbdarea și curajul, pentru că m-am judecat suficient de mult pentru a mă motiva, pentru că m-am cățărat în atâția copaci încât acum îmi permit să escaladez munții necunoscutului, pentru că i-am deschis mereu mamei poarta pentru a reintra în curtea casei noastre astfel încât acum povețele cugetului meu sunt marcate cu "intrați".
Cum am simțit de atâtea ori mirosul primăverii dar nu l-am dorit niciodată vindecător pentru toți oamenii, din cauză că sufletul meu se afla în spitalul plin de lipsa unor bolnavi asemeni mie.
Cum i-am zâmbit tatălui meu din același loc de puține ori, și l-am judecat din toate colțurile acestei curți eterne, cum am trasat aceleași cercuri pe acest pământ, cu picioarele de diverse mărimi și sufletul conturat de aceleași proporții...cum singură cu mine și imaginația mea am făcut din peisajul urât un regat incomparabil,pentru ca acum să primesc ceea ce am tot căutat -recunoștința- față de faptul că azi mă aflu aici și un mâine este prioritatea pe lista mea de dorințe, față de visele fratelui cu care mă prefăceam într-o mică răsfățată, față de puterea mamei mele de a mai vedea frumusețea în familia noastră, față de aerul pe care-l atrag în plămânii ce au cunoscut și cele mai aspre geruri ale unei inimi înghețate.
Probabil se va mai supăra și viața pe mine,pentru că eu m-am supărat de prea multe ori pe ea, poate va pune botul la mofturile mele, dar eu îi voi zâmbi cu toată puterea, deoarece și în cele mai întunecate nopți-soarele mi-a cerșit prezența în zorii zilei și stelele mi-au prins lacrimile când făceam baie în înaltul cerului de un albastru prea întunecat,prea captiv.
În fața puloverelor de cuvinte mă simt înfrigurată, le îmbrac și vreau să creez coregrafiile pe care sufletul mi le-a dictat de când aveam mai puțin de-un metru.
Măreția inimioarei de copilă se ridică în slăvi în fiecare nouă zi...conștientă de la primii ochi priviți că lumea nu-i un paradis dar eu pot contribui la transpunerea ei în această postură. Posibil să mă fi înșelat în privința unor lucruri, dar nu mi-am înșelat răbdarea și acum primesc roadele clipelor în care mi-am propus să mai strâng din dinți și să mai închid ochii la vederea umbrelor de pe pereți.
Acum...acum privesc umbra pe care timpul a înalțat-o și controlat-o, a condus-o  prin locuri...determinând-o să șlefuiască posesoarea ei într-un om a cărui suflet va oferi mereu bunătate, din izvorul atâtor dureri ce l-au vindecat.