Ar trebui să mă îndepărtez pentru că simt că nu mai pot să rămân? Nu știu cum să mă echilibrez,uneori uit de mine,uit cum sunt eu de fapt și nu e bine. Eu nu sunt nesimțită cu ceilalți,oricum ar fi ei cu mine...și eu nu râd de oamenii din jur chiar dacă ei râd de mine, eu nu sunt ca ei ...și totuși mă arunc în preajma lor și nu mi-e bine, uneori chiar nu mi-e bine. Pentru că cel mai dureros este să te avânți în compania unor oameni și după să realizezi că nu ți-e mintea împăcată, pentru că uneori îi vezi pe toți împotriva ta ,deși așa sunt ei și atât. Nu mai știi cum să te ridici pe patinele vieții pentru că gheața ei îți pune continuu piedici și nu mai știi cum să-i privești pe toți la rând când ochii tăi abia mai văd,nu mai știi cum să dai cu pumnii în pereți când de fapt nimic nu te mai rănește..pentru că totul e fals și ai obosit, iubirea nu-i iubire, mâncarea și obiectele ne ajută și ne fac rău în același timp, apa ne otrăvește și noi suntem doar cărți de povești care trec una pe lângă alta pe stradă, care se deschid foarte rar întru totul și care lasă puțini oameni să le mai continue alt capitol. Ajung la concluzia că sunt eu până obosesc să mai fiu și mă las în voia vieții altora care trăiesc atât de simplu, pentru că ei nu văd, niciunul nu vede ceea ce văd eu, de aceea sparg gheața și-mi dau jos masca : vă ofer de acum încolo tuturor ceea ce meritați, fie de ar fi să rămân singură în răcoarea mea insuportabilă. Adio.
CITEȘTI
Mă lupt cu mine
SpiritualMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
