Probabil asta e ironia sorții, să fugi de tine în fiecare zi și să ajungi să te întorci veșnic în brațele propriei tale dureri.
Probabil așa ne-am jucat în tot acest timp, urlând, țipând și zăpăcind toți copiii lumii cu lipsa noastră de zâmbet.
Probabil ceea ce te apasă acum este sacrificiul fericirii de astăzi-limpezit în miile de gânduri care te lovesc ca niște mici gloanțe-de sticlă.
Probabil trenul pe care l-am pierdut de 10 000 de ori din aceeași gară a fost șansa ca noi să avem călătoria către a reuși și probabil...dar doar probabil, te-am pierdut undeva în trecut la fel cum m-am pierdut pe vechea "eu".
Jură-mi-te om pierdut și hai să uităm că am trăit vreodată ca acum...doar dă drumul acestui chin și lasă-mi părul pe spate, doar ascunde-te după peretele inimii mele și îndrăznește să-mi spui că doar ne-am jucat.
Clopoțeii ăștia pe care amândoi îi auzim sunt sunetele primului fior de vară și melodia pe care am decis să ne întoarcem fața de la tot ceea ce am deținut.
Probabil marea sufletului tău este locul în care m-am înecat de prea multe ori și probabil...dar doar probabil ți-am sărutat obrazul grăbindu-mă să-ți zăresc ochii.
Probabil am inspirat același aer timp de o viață fără să observ că lipsește din oxigenul ăsta al rutinei aroma hainelor tale.
Probabil am trecut aceleași degete prin părul tău și am gândit aceleași lucruri.
Probabil am privit aceeași margine de drum dorindu-mi să sar de pe ea, pentru că era prea simplu să lupt cu tine când lupta cu mine era cuțitul ce stătea liniștit în spatele pe care am vărsat un ibric de cafea rece.
Probabil neliniștile din zorile dimineții erau datorate faptului că te zăream odată cu mine în oglinda amarelor starturi de zi.
Probabil aș dansa prin ploile ce s-au scurs pe paltonul cel vechi cu lacrimile tale în palma mea și nu mi-ar fi de ajuns să realizez că unele lucruri nu se explică, ci doar se trăiesc.
Probabil m-am folosit de același zâmbet în tot acest timp doar pentru a calma furtuna nenumăratelor emoții.
Probabil m-am linițtit cu aceeași plimbare tristă de seară și am reînviat în fiecare dimineață.
Probabil am jucat acest șah prea rapid și eu am fugit, tu ai fugit, terenul a crăpat și tot ce ne-au rămas sunt aceste oglinzi în care...ne vedem zi pe zi ce trece...mai obosiți de vreme și suspin de suflet.
Probabil aș scrie ore în șir despre iubirile lumii adunate în sufletul meu, și tot n-ar fi de ajuns să vezi că eu sunt fiecare bucățică din tine și cei ce se află în jur.
Eu sunt peste tot penrru că totul trece prin mine ca prin aer.
Probabil eu, eu...simt prea mult, trăiesc prea mult și uit că...jocul nostru a devenit prea mut.
आप पढ़ रहे हैं
Mă lupt cu mine
आध्यात्मिकMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
