Mă lupt cu mine

'Adam și Eva'

Și lumea mea începea la capătul respirației tale.
Ne pierdeam prin atingerile infernale,
Cu ritmurile larg carnale.
Oameni păcătoși, la început obsedați de petale.

Ne credeam adorați,
Dar eram "primii" haosului, cu inșii derivați:
'Adam și Eva', pe copaci, gravați.
Noi doi dincolo de moarte am rezistat,
'Adam și Eva' ne-am botezat,
După ce zeii toți, ne-au blestemat.

Când lumea mea țipă tare și inima mea moare,
Vreau să știi că nu am fost dintotdeauna iluzia unei stele căzătoare...
Dar odată ce culorile din lume s-au scurs și eu m-am prefăcut în întristare,

Rănile mele s-au deschis,
Și am atins,
Marginile unei dureri nemuritoare.

Am stat în fața luminilor stinse..
Cu buzele strânse, neatinse
...și am vrut să mă pierd.
În ceață, în înfiorare,
În orice se simțea ca o suferindă alinare.

Au decedat în anii mei luminile toate din Ajun
Și s-au secat balonașele de săpun
Te-am sărutat pe pleoapă, și ceva ciudat s-a întâmplat
Au început a-ți cade genele printre lacrimi, -pe pat-

Ating ceea ce îmi pare etern,
Și ajung să duc fericirea, în infern.
Transform puritatea în strigătul lupului singuratic,
Și te pierd în senzualitatea unui simț sistematic.

Ești ecuația unei filosoafe indecise
Și deși mă sinucid la fiecare apus de zi,
Sunt aici, și voi mai fi.

Am fost ultima strângere de mână a răului când a făcut pact cu binele.

"Eu îi omor cu iubirea, tu omoară-i cu sinele"

Și au căzut atunci stele din copaci
Și s-au prefăcut norii în vârcolaci
Tu stăteai abstract în brațele mele
Noi am existat de la începutul lumii, și apoi ne-am observat venele.

Nu am știut că buzele noastre pot gusta din suflete pierdute,
Așa că ne-am privit dincolo de cuvinte mute.
Care pe care aleargă către nicăieri?
Eu cu minciunile mele, tu cu mii de păreri.

Hai să fugim la un sfârșit de lume!
Ne-am priceput la teamă, dar o să ne pricepem, oare, la glume?
Și îți știu expresia după cum zâmbești, tu!
Așa că nu mă poate minți al inimii atuu.
Că ne-a fost dor de nemurire

Să fim 'Adam și Eva' , parcă, -în neștire-