Mă lupt cu mine

A nu răni tot doare

Știi și tu poate,durerea te face să te simți viu, durerea e ceea ce ne doboară pe toți la picioarele micii speranțe. Suntem mici și mulți, răsfirați prin diferite colțuri ale lumii dar reuniți prin suflete, prin emoții, prin tot ceea ce ne redă existența, sângele-n vene,aerul în plămâni.
Suntem colorați de cerneala curcubeului în oasele ce ne fac prăpădiți
Ne mișcăm alene, de ochii mult prea obosiți,uimiți
De privelștea din zarea unui suflet deschis
M-am împiedicat, zâmbetul mi l-am omis
M-am uitat în palma inimii tale și o lacrimă a picat din ochiu-mi învinețit
Te-am purtat printr-un vals și instant te-am amețit
Mi-ai respirat parfumul ca pe vitalul oxigen
Mi-ai înghițit durerea strecurând în mintea mea necazul tău
Țipăm împreună, strigăm doar pe rând
În mine-i furtună, tu iar dansezi râzând
Îți pică larg pe-o pleoapă,
Păru-ți prea ciufulit
Și te-nvelești cu teamă
Sperând la infinit
Iar te apleci în taină ca să mă vezi șoptind
Iar mă visezi pe-o rană cu sânge de argint
Iar mă cuprinzi la ceas de seară
Într-un tablou al dulceții într-un chip stins de-o gură pur amară
Iar te privești prelung
Într-o oglindă spartă
Că anii nu-ți ajung și zboară a ta soartă
Cu-o mână-ncrucișată de fumul ceții reci
Te mai izbește-o teamă de largile poteci
Te mai aruncă-o toamnă
În anii înșirați abstract pe pomii din livezi
Și mai tremuri o dată cu gândul la lumini
Cu gândul la mulți zei, la idolii divini
Eu m-am rănit de multe ori
Cu-o emoție
Cu un gând fin, cu al reflectării mele dar, puțin câte puțin
Și deși eu aș vrea să stai doar lângă mine
Și deși zici că spinii mei că nu îți fac rău
Dar să cred eu că ești bine?
Nu ne-amăgim nicicum
Că deși seară e acum
La mine-n casă-i fum
Și-n inimă e scrum
Așa că hai să ne-ndreptăm către drumuri opuse
Iar câte-odat' să mai visăm cu gândul la hărțile cu visele deschise
E mai bine să-ți dau drumul acum, tu suflet
Decât să ne certăm
E mai bine tu s-alergi
Ca să nu ne-mpiedicăm.