Treceai prin parcul vechi al micuțului oraș Mullingar, când o ploaie torențială se porni. În depărtare se auzeau tunete, iar cerul era străbătut cu brutalitate de fulgere. Erai îmbrăcată foarte subțire, nici măcar o jachetă pe care să o strângi în jurul trupului tău firav.
Ai început să alergi prin parc spre casă, dar cu greu vedeai ce se întâmpla în fața ta. Nu văzusei mingea uitată de un copil pe alee și te-ai împiedicat de ea. Ai căzut, iar o durere groaznică și-a făcut cuib în corpul tău.
Ai dat să te ridici, dar nu puteai. Piciorul te durea prea tare. Cel mai probabil îți luxasei glezna. Te gândisei să strigi după ajutor, dar cine știe ce oameni erau ascunși în parc. După câteva minute ai auzit pași călcând cu putere pe aleea îngustă.
Ai văzut un corp bine făcut îndreptându-se spre tine, dar nu puteai să îi vezi fața. Când a văzut că ești întinsă pe jos, a grăbit pasul și a ajuns aproape de tine. Te-ai uitat speriată la omul care se cobora la nivelul tău, dar toată teama s-a spulberat. Nu era posibil ca un om cu o față atât de frumoasă, cu un păr atât de blond și cu niște ochii prea frumoși pentru lumea asta să te rănească.
- Ce ai pățit, frumoaso? te-a întrebat, în timp ce își dădea geaca jos și punându-ți-o după umeri.
- Mulțumesc, ai zis. M-am împiedicat și am căzut. Cred că mi-am luxat glezna.
Fără să mai stea pe gânduri te-a luat în brațe și te-a dus până la mașina lui, așezându-te în scaunul din dreapta. S-a urcat la volan și a demarat în viteză pe șoseaua udă. Ștergătoarele făceau față cu greu ploii, dar necunoscutul reușea să conducă bine.
A oprit în fața unei case, iar după ce te-a luat din nou în brațe, ați intrat în călduroasa locuință. Te-a așezat pe canapea și ți-a spus să îl aștepti acolo, comentariu la care ai râs, știind că nu ai putea să pleci nici dacă ai vrea. Dar nu voiai. Era ceva la străinul ăsta ce te fermeca. Nu știai ce însă. Să fie părul lui? Ochii? Poate accentul minunat… Nu aveai idee.
S-a întors în sufragerie cu un teanc de haine, o pătură și o trusă de prim ajutor. Te-a lăsat să te schimbi în hainele uscate, după care s-a întors în cameră.
- Să vedem dacă te pot vindeca, frumoaso, a zis, luându-ți piciorul în mâinile lui calde.
A scos niște pansamente din trusă, dar nu înainte să te ungă cu un gel. Ți-a bandajat bine piciorul, după care te-a învelit.
- Mâine ar trebui să fii ca nouă! a zis, zâmbind. Eu sunt Niall, iar tu ești?
- Maria, ai răspuns timidă.
- Ce nume frumos… Ce făceai tu noaptea, singură, în parc?
- Dar tu?
- Eu am întrebat primul! a zis râzând.
- Veneam de la prietena mea…, i-ai răspuns.
Ați continuat să vorbiți pentru următoarea jumătate de oră, când la un moment dat ai simțit cum ochii îți devin grei. Niall și-a dat seama că îți e somn, așa că te-a ridicat în brațe și te-a dus în camera lui. Te-a așezat ușor pe pat, după care te-a învelit cu grijă, asigurându-se că nu îți va fi frig. În ciudat protestelor tale, a zis că îi va fi bine pe canapea. Ți-a urat noaptea bună, după care a stins lumina și a ieșit din cameră.
Deși erai în patul unui necunoscut, nu mai dormisei niciodată atât de bine. Și atât de liniștită.
Când te-ai trezit, piciorul nu te mai durea și ai început să crezi că Niall era un fel de magician. Ai coborât la parter, unde mirosul de clătite domina aerul. Ai nimerit bucătăria după ce i-ai dărâmat câteva lucruri din debara.
Magicianul tău era așezat la masă și când te-a văzut fața i s-a luminat, un zâmbet superb acoperindu-i întreaga față. Te-ai așezat vizavi de el și ti-a întins o farfurie cu clătite. I-ai mulțumit pentru tot ce făcuse pentru tine și l-ai întrebat ce ai putea face ca să te revanșezi. Un zâmbet ștrengar i-a apărut pe față, în timp ce ți-a răspuns:
- O întâlnire ar fi perfect.
