Nu era o zi obișnuită la liceul tău. Era sâmbătă, iar nimeni nu era la școală, în afară de tine și de singurul băiat pe care nu îl suportai. El împreună cu gașca lui stricase o sală de clasă, iar directorul te prinsese pe tine ținând cutia de vopsea în mână. Dar nici el nu scăpase nepedepsit.
Așa ajunsesei sâmbăta la școală, zugrăvind pereții. Erai urcată pe catedră, în timp ce Louis era în spatele clasei. Te-ai ridicat pe vârfuri ca să ajungi la o zonă în care nu puteai da, dar te-ai dezechilibrat și ai căzut. Așteptai contactul cu solul, dar nimic nu se întâmplă. Ai deschis ochii și te-ai găsit în brațele lui Louis.
- Tomlinson, dă-mă jos! ai zis, dând din picioare.
- Zi mulțumesc, ți-a răspuns simplu.
- Pentru ce?
- Pentru că ți-am salvat viața?!
- Neah, oricum preferam să mor decât să-mi petrec următoarele ore cu tine.
Și-a dat ochii peste cap și a oftat, după care te-a lăsat jos.
- Știi că mă iubești, a urlat, întorcându-se la locul lui.
Te-ai strâmbat la început, dar când erai înapoi pe catedră, nu puteai să te gândești decât la ce spusese. Și la cum inima ta o lua razna când îl vedeai pe hol. Până acum credeai că o face doar pentru că nu îl suportai, nu te gândisei la dragoste.
Erai absorbită în gânduri, când ai simțit ceva lovindu-te în spate, iar în secunda următoare erai fleașcă. Louis tocmai arunca o găleată cu vopsea pe spatele tău. Te-ai întors pe călcâie, iar Louis râdea cu poftă. Te-ai dat jos de pe catedră ușor, ca să aluneci din nou și ai luat și tu o cutie de vopsea. Albastră.
Până să vă dați seama, erați plini de vopsea, iar clasa era un dezastru. Dâre de vopsea se prelingeau de pe pereți pe parchet, tabla nu mai era neagră, ci roșie, toate scaunele erau impregnate. Mereu voiai să te vopsești, dar niciodată nu te gândisei la verde. Măcar era o schimbare, nu?
Când ați văzut că ați rămas fără vopsea, v-ați aruncat pe podea, încercând să vă prindeți respirația, care se antrenase pentru maratonul din Londra în ultimele minute.
Erați unul lângă altul, corp lângă corp, suflet lângă suflet. Ți-a luat mâna într-a lui și ați stat așa câteva minute, privind tavanul.
Te-ai întors spre el și te-ai pierdut în ochii lui albaștri. Ai oftat și ai clipit lung, moment de care Lou a profitat și te-a sărutat pe buze, șoptindu-ți „Te iubesc”…
- Și eu, ai zis cu ochii încă închiși.
