- Dar, Harry, mi-e frică de avioane! ai zis, trăgându-ți iubitul cât mai departe de rampa care urma să vă ducă în avion.
- Deea, liniștește-te, totul o să fie bine.
Te-ai strâmbat puțin la el, după care ai inspirat forțat, încercând să alungi toată teama care ți se cuibărise în suflet, și l-ai urmat în avion. V-ați așezat pe locurile rezervate, tu pe cel de la geam, iar el lângă tine.
Ca de obicei, avionul trecea prin turbulențe, dar Harry reușea să te calmeze de fiecare dată. Urma sa aterizați în câteva ore în Rio de Janeiro pentru carnaval. Erai tare emoționată. Îți luasei costumul, masca, erai pregătită să te distrezi așa cum nu o făcusei niciodată.
Încercai să îți ocupi timpul citind o carte, dar nu te atrăgea nimic din acțiune, așa că ai pus-o la loc în buzunarul scaunului. Priveliștea care se contura pe micuțul geam din stânga ta începea să te farmece. Treceați pe deasupra unei păduri imense, mii de copaci se zăreau în depărtare.
Când te așteptai mai puțin, avionul a început din nou să se miște ciudat, dar te-ai calmat singură, gândindu-te la turbulențe. Dar minutele treceau și avionul continua să „tremure”. I-ai apucat mâna lui Harry și te-ai uitat la el, încercând să cauți în ochii lui siguranța că totul va fi bine, dar el era la fel de speriat ca tine.
În acel moment ai știut că nu e bine. Măștile de oxigen au ieșit din compartimentul de deasupra capetelor voastre, iar stewardesele v-au obligat să vi le puneți. Centura de siguranță era bine strânsă în jurul mijlocului tău, masca de oxigen pe față, iar mâinile împreunate cu ale iubitului tău.
Avionul începea să piardă din altitudine, cobora din ce în ce mai aproape de sol, iar frica pasagerilor se simțea în aer mai ceva ca mirosul prăjiturilor făcute de bunica în perioada sărbătorilor.
Aveai lacrimi în ochi, dar refuzai să le permiți să cadă. Nu voiai să pari slabă, te rugai ca totul să fie bine. Sau ca totul să fie doar un vis. Dar ai știut că nu e așa când avionul a făcut o mișcare bruscă și viteza de prăbușire s-a mărit.
Partea din spate a avionului s-a desprins și ai auzit țipete și oameni care strigau după ajutor. Ai încercat să zici ceva, dar sunetele ți se opreau în gât, oprindu-ți parcă respirația. Simțeai că nu poți să respiri, dar era imposibil. Oxigenul din mască te ajuta.
Vă apropiați din ce în ce mai mult și din ce în ce mai rapid de sol. N-ai avut timp decât să te gândești cât de mult ai vrut să nu urci în avion. Aveai un presentiment că ceva rău avea să se întâmple și exact așa a fost.
Până să îți dai seama, toată lumea țipa, iar singurul lucru care i-a făcut să se oprească a fost inevitabilul contact cu solul. Ochii îți erau grei, iar durerea punea stăpânire pe întreg corpul. Nu știai cât de mult timp trecuse de când v-ați prăbușit. Nu putea fi totuși prea, soarele era încă pe cer.
Te-ai uitat în jurul tău, vedeai numai cadrave, sânge, dar Harry nu era în raza ta vizuală. Scaunul tău se desprinsese de cel al lui Harry. Trebuia să îl găsești dar nu puteai să te miști. Centura ți se blocase și te țintuia de scaun.
Resturi de geam erau împrăștiate în jurul tău. Ai apucat una dintre ele cu vârfurile degetelor și ai tras-o spre tine, reușind să o iei în mână. Ți-a luat ceva, dar ai reușit să tai centura și să te eliberezi. Picioarele îți erau moi, de abia îți puteai păstra echilibrul, dar trebuia să îl găsești pe Harry.
- Harry! ai început să îl strigi, mergând printre bucăți de corp și ținându-te de copaci ca să nu cazi.
Aveai hainele pline de sânge și din păcate, era al tău. O bucată de fier îți străpungea pulpa piciorului. Trebuia să o scoți, altfel avea să se infecteze. O trusă de prim ajutor ar fi fost perfectă atunci, dar de unde să o iei?!
Te plimbai printre resturi de avion când l-ai văzut. Sau mai degrabă, i-ai văzut mâna ieșind de sub aripa avionului. Ai „fugit” până acolo și te-ai aruncat lângă el în genunchi. Restul corpului era prins sub aripă. Ai încercat să ridici greutatea de pe el, dar ți-era imposibil. Ai început să te panichezi și să cauți ajutor, dar nu găseai nimic.
Te-ai întins pe pământul rece și i-ai luat mâna în ale tale. Nu era caldă, ba dimpotrivă. Ai suflat aer cald, dar degeaba. O lacrimă îți curgea pe obrazul fin. Ai lăsat-o să cadă. Ai simțit ceva în palmă și ai văzut că degetele lui Harry se mișcau. Te-ai uitat la el, încerca să își deschidă ochii.
- Harry! ai zis cu bucurie în glas, însă el nu ți-a răspuns.
L-ai mai strigat de câteva ori și a reușit să deschidă complet ochii.
- O să te scot de aici, Harry! Promit! ai zis printre lacrimi.
- Nu, Deea, e prea târziu. Trebuie să te salvezi pe tine, a zis cu vocea stinsă.
Ai oprit câteva lacrimi care amenințau să cadă și ai dat din cap. Era greu, dar trebuia să recunoști că nu mai exista nicio șansă să îl salvezi pe Harry. Greutatea aripei era prea mare, iar oricât de mult ai fi încercat să o ridici, ar fi fost în zadar.
Ți-ai pus capul pe pământ și privirile voastre s-au întâlnit. Ați stat în liniște minute bune, mărturisindu-vă sentimentele doar prin priviri. Cuvintele erau de prisos.
Te-ai uitat în acei ochi verzi de care te îndrăgosteai de fiecare dată când îi revedeai și ai observat cum lumina începe să îi părăsească. N-a trecut mult până când nu i-ai mai putut găsi pulsul. Ai întins mâna spre fața lui Harry și i-ai închis ochii. L-ai mai privit câteva momente, după care te-ai ridicat și te-ai uitat în jur. Totul era distrus. Harry îți spusese să te salvezi. Dar cum să faci asta când erai singurul supraviețuitor într-o pădure care se întindea pe mii de kilometri?
