Mă aflam faţă în faţă cu cel mai mare coşmar al meu. Şi asta se întâmpla pentru a nu ştiu câta oară. Mă regăseam pe podul Londrei, blocată în traficul infernal din fiecare seară.
Degetele îmi trepidau într-un ritm alert pe volan, susţinând bitul melodiei ce răsuna prin boxele maşinii. Concentrându-mă pe versuri am realizat că melodia în sine îmi provoca repulsie, aşa că am schimbat postul, iar o linie melodică lentă a umplut spaţiul în care mă aflam de cine ştie cât timp.
Becul stâlpului de iluminat din dreptul automobilului meu începu să pâlpâie, obosindu-mi ochii şi aşa distruşi de ecranul calculatorului vechi din biroul ponosit al unei firmei care se apropia cu paşi repezi de faliment.
Nu a mai durat mult până când lumina a dispărut de tot, iar becul s-a spart în bucăţele care au căzut pe asfaltul trotuarului ud, aproape nimerind câţiva cetăţeni care treceau din întâmplare pe acolo.
Nu ştiu cât timp a trecut până când am început să ne mişcăm, dar asta pentru doar câţiva metri până când am fost nevoită să opresc din nou motorul pentru a nu consuma benzina din rezervorul proaspăt umplut. Am oftat şi mi-am scos telefonul din suportul special de pe bord, pregătindu-mă să-mi sun prietena pentru a o anunţa că nu voi mai putea ajunge în timp la film. Eram pe cale să apăs butonul de apelare când farurile puternice reflectate în oglinda şoferului mi-au tăiat vederea, făcându-mă să-mi închid ochii.
Scârţâitul roţilor mi-a zgâriat urechile şi am deschis ochii, apucând să văd maşina neagra care a derapat de pe trotuar, reuşind cu graţie să se izbească de aripa stângă a bietului meu Citroen.
- Cred că îţi baţi joc de mine! am scrâşnit printre dinţi, în timp ce-mi desfăceam furioasa centura de siguranţă.
Am coborât din maşină cu cea mai dură faţă pe care o posedam, cea de care prietenii mei râdeau întotdeauna, spunând că nu ar speria nici măcar un urs panda.
- Fir-ar să fie! Asta-mi mai lipsea! i-am auzit vocea groasă, din care zburau nervii ca nişte albine turbate.
- Oh, sigur că da! Ţie îţi mai lipsea! Tu vezi ce mi-ai făcut, incompetentule? Tot ce aveai de făcut era să menţii o nenorocită de bandă, dar nu, tu trebuia să faci pe nebunul când e clar că de abia ţi-ai luat carnetul şi te dai în spectacol! am urlat, gesticulând de parcă eu eram nebuna.
Ochii săi m-au sfredelit chiar şi prin întunericul care se lăsase după spargerea becului. Am simţit nevoia să fac un pas în spate, dar surprinzător am rămas în poziţia pe care o voiam cu adevărat.
- Mai bine ţi-ai ţine gura aia mare şi nu ai mai răci-o de pomană, a spus calm, mult prea calm pentru situaţia în care ne aflam.
Poftim? Cine se crede? După ce că îmi distruge maşina, mai încearcă şi să mă intimideze.
- Cu cine crezi că vorbeşti? Ai putea să ai măcar bunul simţ de a-ţi cere scuze sau să mă întrebi dacă mă simt bine, ţinând cont că puteam să mor din cauza ta.
- Să mori? a spus, izbucnind în râs.
Ceilalţi şoferi deschiseseră geamurile, asistând la un spectacol de toată calitatea. Am tăcut din gură, strângându-mi buzele într-o linie subţire, încercând din răsputeri să mă calmez pentru că nu îmi doream să mă fac de râs din cauza unui needucat.
- Bine, îmi pare rău, domnişoară. E mai bine aşa? a întrebat, afişând un zâmbet care mai că m-a lovit mai tare decât incidentul în sine.
N-am zis nimic, continuând să par neînduplecată de temperamentul lui schimbător. S-a apropiat de mine, reuşind acum să-i disting prin umbrele slabe trăsăturile dumnezeieşti.
- Cum putem rezolva problema asta? Sunt pregătit să plătesc pentru stricăciunile create.
Zâmbetul îi era încă pe buzele cărnoase şi bine conturate, probabil realizând efectul pe care începea să îl aibă asupra mea.
- Eşti prea frumoasă ca să stai aşa supărată din cauza unui incident minor care poate fi rezolvat doar cu o bătaie din palme.
Am vrut să pufnesc, dar eram încă blocată de primele lui cuvinte.
- Ce ar fi să lăsăm maşinile aici şi să te scot la o cafea ca să mă revanşez? Cunosc un loc tare drăguţ chiar la ieşirea de pe pod. Nu e mult de mers.
Am cântărit câteva momente în cap oferta şi am aprobat cu o mişcare scurtă a bărbiei, făcându-l să-şi lărgească zâmbetul. Mi-am dat ochii peste cap, iar el a chicotit.
- Zayn, s-a prezentat, strângându-mi mâna. Iar numele tău este?
- Poate ţi-l voi spune mai încolo dacă te comporţi frumos.
I-am apucat braţul întins acum spre mine şi am mers prin ploaia măruntă ce străbătea aerul atât de dens dintre corpurile noastre şi care lovea maşinile, în timp ce noi ne îndepărtam de ele.
